Cum isi incalca PSD propriul cod de integritate . Dragnea anunta ca Olguta Vasilescu ramane candidat la Craiova, desi este urmarita penal pentru luare de mita - Hotnews Mobile
1 € 4,7786 1 USD 4,2746luni 16 dec 2019

Cum isi incalca PSD propriul cod de integritate . Dragnea anunta ca Olguta Vasilescu ramane candidat la Craiova, desi este urmarita penal pentru luare de mita

de Iulia Rosca Vineri, 8 aprilie 2016, 17:52
- a A+
Imagine
"Toata lumea (candidatii la locale - n.r.) respecta Codul de integritate". Asa declara Liviu Dragnea, presedintele PSD, pe 18 martie, intrebat daca Gabriel Mutu, candidatul la primaria Sectorului 6, respecta criteriile de integritate ale partidului in conditiile in care ar fi urmarit penal de DIICOT. Pe 30 martie, primarul PSD al Craiovei, Lia Olguta Vasilescu, a fost pusa sub urmarire penala de DNA pentru 4 infractiuni de luare de mita si din acel moment a devenit, cel putin teoretic, in conflict cu unul dintre punctele codului de integritate pentru candidatii in alegeri adoptat de PSD in decembrie anul trecut . Asta insa nu l-a impiedicat pe Dragnea sa anunte joi, dupa ultimul termen in dosarul "Referendumul", ca Vasilescu ramane candidatul PSD pentru inca un mandat la Craiova.



Redam "decalogul" integritatii asa cum a fost el adoptat:

"Persoanele care se afla intr-una din situatiile de mai jos, nu vor beneficia de sustinerea politica a PSD, pentru ocuparea, in conditiile legii, a unor functii politice sau administrative alese sau numite daca:

1.a) s-a inceput impotriva sa urmarirea penala sau a fost trimis in judecata pentru dare si luare de mita ;
b) s-a pronuntat impotriva sa o hotarare judecatoreasca de condamnare pentru fapte de coruptie, evaziune fiscala sau fapte comise cu violenta;
c) se afla in stare de arest preventiv, arest la domiciliu, control judiciar pentru orice tip de infractiune.
2. au detinut functii politice de conducere la nivel central si judetean, ale P.C.R., U.T.C. sau U.A.S.C.R.
3. au manifestat un comportament injurios, agresiv sau neadecvat fata de cetateni in manifestatii publice;
4. au avut atitudini si/sau declaratii xenofobe, extremiste sau discriminatorii, de gen, religie sau nationalitate;
5. au fost membri sau colaboratori ai fostei Securitati, ca politie politica sau au fost dovediti ofiteri acoperiti;
6. inregistreaza datorii, ca persoana fizica, la bugetul local, al comunitatii in care candideaza
7. are relatii comerciale cu institutia pentru care candideaza sau cu institutiile din subordinea acesteia;
8. au obtinut diplome sau alte titluri stiintifice prin plagiat dovedit prin hotarare judecatoreasca;
9. se afla sub incidenta unei hotarari judecatoresti definitive privind incompatibilitati sau conflict de interese;
10. au completat in fals sau cu omisiuni declaratiile de avere sau de interese, in cazul in care aceste nereguli au fost constatate printr-o decizie definitiva a instantei."

A doua zi dupa retinerea Olgutei Vasilescu , Dragnea nu a vrut sa spuna clar daca aceasta mai ramane candidat, avand in vedere incalcarea evidenta a criteriilor de integritate, afirmand ca o astfel de decizie mai poate astepta. Insa de atunci ziaristii intrebau care vor fi cei care o vor inlocui, existand asteptarea ca Vasilescu sa fie inlocuita. Presedintele executiv al partidului, Valeriu Zgonea, a mentionat atunci doua nume posibile de inlocuitori: presedintele organizatiei de Dolj, Claudiu Manda, si presedintele Consiliului Judetean, Ion Prioteasa.

Ce spune insa Dragnea joi dupa amiaza, la finalul ultimului termen al apelului in dosarul "Refendumul" la Inalta Curte de Casatie si Justitie in care Dragnea a fost condamnat, in prima instanta, la un an de inchisoare cu suspendare, iar procurorii cer intre 3 si 5 ani de inchisoare cu executare:

"Transmit colegei si prietenei mele Olguta Vasilescu ca ea ramane in continuare candidatul PSD, indiferent ce a spus unul sau altul" a spus Dragnea, potrivit Agerpres.

Joi, presedintele interimar al PSD Bucuresti, Gabriela Firea, a afirmat ca nu s-a pus nicio secunda problema ca Lia Olguta Vasilescu sa nu fie sustinuta de social-democrati in cursa pentru Primaria Craiovei.

"Nu s-a pus nicio secunda problema in Biroul Permanent National sau in discutii informale ca doamna primar Lia Olguta Vasilescu sa nu fie sustinuta de PSD. Este o onoare pentru noi sa fie candidatul nostru pentru Craiova. Eu, personal, imi cer scuze, in numele colegilor, pentru faptul ca doamna Vasilescu a putut sa inteleaga din anumite declaratii de presa ca cineva din PSD se gandeste la un alt candidat. Sub nicio forma. Ne mandrim cu ea si sunt convinsa ca toti oamenii din Craiova o iubesc si mai mult acum cand au vazut inca o data ca este un om puternic, un om care a facut foarte multe pentru Craiova si va face cu siguranta in continuare", a sustinut Firea.

Vasilescu a declarat miercuri ca va candida la Primaria Craiovei chiar si independent, pentru ca este nevinovata. "Un prieten mi-a spus ieri, cand i-am spus ca vreau sa candidez la Primaria Craiova chiar si din postura de independent daca partidul gaseste un alt candidat, ca sunt nebuna. Probabil. Dar eu cred ca trebuie sa mai fie si astfel de oameni in Romania, chiar daca se spun tot felul de lucruri despre ei"


2600 de afisari


autostrada alexandria bailesti
iondelaafumati [utilizator], Vineri, 8 aprilie 2016, 18:19
+9/9
Reguli pentru prosti-PSD are alegatori captivi ,ei isi merita saracia noi ceilalti alergam dupa himera noastra asteptand sa dispara generatia aceasta de oameni politici ticalosi !
psd=coruptie
pragmatism [utilizator], Vineri, 8 aprilie 2016, 18:48
+8/8
Iti vine sa vomiti. O adunatura de penali care-a luat cu japca "prostimea" Romaniei. La PSD ... cu cat ai mai multe capete de cauzare si dosare penale ... cu atat sunt mai onorati sa fii candidatul lor. In Craiova s-a furat la capul gol si, cu siguranta, vor veni cat de curand alte dosare muuult mai grele pt Olguta. Traiasca DNA!!!
inca 6 comentarii comenteaza
Cookie Settings