Dragnea, despre dosarul lui Tăriceanu: Coincidențe stranii, dar nu știu conținutul, nu pot face comentarii / Nu l-am sunat, că nu am vrut să-l deranjez - Hotnews Mobile
1 € 4,6639 1 USD 4,1179duminică 18 nov 2018

Dragnea, despre dosarul lui Tăriceanu: Coincidențe stranii, dar nu știu conținutul, nu pot face comentarii / Nu l-am sunat, că nu am vrut să-l deranjez

de M.H. Joi, 8 noiembrie 2018, 17:39
- a A+
Imagine
Liderul PSD, Liviu Dragnea, spune că i se pare o coincidență stranie că solicitarea DNA de încuviințare a urmăririi penale împotriva lui Călin Popescu Tăriceanu a fost trimisă înainte ca acesta să plece la Congresul ALDE și în contextul în care PNL anunță o moțiune de cenzură împotriva Guvernului. Dragnea a spus că, neștiind conținutul dosarului, nu poate comenta, dar are rezerve, și a susținut că și el și ministrul Justiției au aflat din presă despre solicitarea DNA vizându-l pe Tăriceanu.



Dragnea a spus că nu știe și nu are de unde să stie ce este în dosarul care îl vizează pe Tăriceanu, dar poate spune că "sunt coincidențe stranii".

"Chiar ieri, înainte ca domnul Tăriceanu să meaga la congresul ALDE, a apărut această solicitare, și mi se pare o coincidență. De asemenea, mi se pare că este în siajul mult anunțatei moțiuni de cenzură a PNL. Din acest motiv, eu am o rezervă, dar, neștiind conținutul dosarului, nu pot face alte comentarii", a declarat Dragnea, joi, la Parlament.

Întrebat cum vor vota parlamentarii PSD la solicitarea de încuviințare a urmăririi penale împotriva lui Tăriceanu, Dragnea a spus că în primul rând senatorii PSD trebuie să ia la cunoștință despre documentele, informațiile și acuzațiile din dosar și abia apoi va putea spune cum va vota PSD.

De asemenea, întrebat ce a vrut să spună când a vorbit despre "coincidențe stranii", liderul PSD a răspuns: "Te poți gândi că această solicitare a DNA a fost pusă în practică pentru a influența o eventuală decizie în Congresul ALDE și pentru a încerca să îi influențeze pe domnul Tăriceanu și ALDE să susțină o eventuală moțiune de cenzură a celor de la PNL".

El a mai spus că nu l-a sunat pe Tăriceanu până acum pentru că nu vrea să îl deranjeze.

"Eu nu l-am sunat pe dl Tăriceanu până acum, pentru că sincer nu am vrut să-l deranjez. Nici nu m-a sunat. Când mă sună, îi răspund cu drag şi, oricând doreşte să facem o şedinţă de coaliţie, bineînţeles că o facem, mai ales că ei au şi congresul în aceste zile şi o parte sunt plecaţi", a afirmat Dragnea.

Liviu Dragnea a mai susținut că și el și ministrul Justiției au aflat din presă despre solicitarea DNA vizându-l pe Tăriceanu. "Nu, categoric nu (n.r. - nu a aflat înainte de solicitare). Eu când am aflat din presă despre acel lucru, recunosc că l-am sunat pe domnul Toader. Din câte îmi aduc eu aminte, poate greşesc, ştiu că procedura era prin Ministerul Justiţiei. Nu sunt sigur că asta e procedura, dar l-am sunat şi l-am întrebat dacă ştie ceva şi dacă el a făcut demersul şi mi-a spus că şi dumnealui a aflat tot din presă", a declarat Dragnea, întrebat dacă l-a informat ministrul Justiţiei în urmă cu două zile că urmează să fie trimisă o cerere de urmărire penală pe numele lui Tăriceanu.
1340 de afisari


lol
CRMS [utilizator], Joi, 8 noiembrie 2018, 17:57
+7/9
Tara asta a ajuns condusa de infractori internationali !
Suntem Preteni
Observatory [utilizator], Joi, 8 noiembrie 2018, 18:09
+5/7
foarte buni , chiar furam împreuna !
inca 5 comentarii comenteaza