Comisia Europeană cere României să aplice integral normele privind confiscarea extinsă a prejudiciilor din dosarele penale - Hotnews Mobile
1 € 4,6639 1 USD 4,1179duminică 18 nov 2018

Comisia Europeană cere României să aplice integral normele privind confiscarea extinsă a prejudiciilor din dosarele penale

de M.H Joi, 8 noiembrie 2018, 18:44
- a A+
Imagine
Comisia Europeană cere României și Bulgariei să aplice integral legislația Uniunii Europene privind blocarea temporară (înghețarea) și confiscarea extinsă a prejudiciilor în dosarele penale și dă un termen de două luni celor două state pentru a răspunde ce măsuri iau. În caz contrar, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiție a UE.



Comisia Europeană cere României și Bulgariei să pună integral în aplicare legislația UE privind blocarea temporară (înghețarea) și confiscarea instrumentelor și a produselor infracțiunilor săvârșite în UE (Directiva 2014/42/UE), care instituie norme minime privind înghețarea bunurilor în vederea unei posibile confiscări ulterioare și privind confiscarea bunurilor în materie penală. ;

Potrivit reglementărilor UE în vigoare, autoritățile naționale pot să confiște și să recupereze cu mai multă ușurință produsele și instrumentele provenite din săvârșirea de infracțiuni în UE. "Produsele" înseamnă avantajele economice obținute direct sau indirect din săvârșirea unei infracțiuni, iar "instrumentele" sunt bunurile utilizate în comiterea unei infracțiuni. ;

"Înghețarea și confiscarea bunurilor dobândite în urma comiterii unei infracțiuni îi privează pe infractori de activele dobândite ilegal. Acesta este un mijloc esențial de combatere a criminalității (organizate) și totodată o modalitate de a împiedica spălarea și reinvestirea produselor provenite din săvârșirea de infracțiuni în activități comerciale licite sau ilicite", arată Directiva.

Statele membre ar fi trebuit să transpună directiva în legislația lor națională până în 4 octombrie 2015. Cu toate acestea, România și Bulgaria nu au comunicat Comisiei nicio măsură națională de transpunere.

"Prin urmare, Comisia Europeană a decis astăzi să trimită un aviz motivat autorităților naționale ale acestor țări. Bulgaria și România au la dispoziție două luni pentru a răspunde; în caz contrar, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiție a UE cu privire la această chestiune", anunță Comisia Europeană.

1231 de afisari


!
europeanul2 [utilizator], Vineri, 9 noiembrie 2018, 0:13
+1/1
Foarte bine!
Spania
Coco_papagal [utilizator], Vineri, 9 noiembrie 2018, 7:05
0/0
a implemntat B2G( business to guv.) eInvoice(SII) de acum un an, Italia din 01.01.2019,Polonia si Ungaria de ani buni, numai Ro inventeaza roata patrata.
inca 1 comentariu comenteaza