Autoliv anunță formarea unei noi divizii de electronice și își propune să atragă la Brașov zeci de ingineri de dezvoltare și testare software - Hotnews Mobile
1 € 4,6528 1 USD 4,0873miercuri 12 dec 2018
Articol susţinut de Autoliv

Autoliv anunță formarea unei noi divizii de electronice și își propune să atragă la Brașov zeci de ingineri de dezvoltare și testare software

Vineri, 7 decembrie 2018, 10:19
- a A+
Imagine
Liderul mondial în domeniul siguranței auto și-a propus creșterea nivelului de expertiză pentru Tech Center-ul său din Brașov. Astfel, celor peste 450 de ingineri care dezvoltă și testează soluții de siguranță pasivă pentru majoritatea producătorilor auto de pe glob, li se vor alătura noi colegi ce își vor concentra eforturile în vederea inovării și dezvoltării sistemelor electronice de siguranță din zona de Passive Safety.



RBE (Romania Brașov Electronics) caută ingineri de dezvoltare și testare software și are drept prim proiect dezvoltarea unor inovații din domeniul Pre-Pretensioner, sistemul responsabil pentru funcții inteligente ale centurii de siguranță, prin care sunt folosite informații primite de la senzori pentru a reține în scaun ocupantul, chiar și înainte de o coliziune iminentă. Echipa de la Brașov coordonează proiectele europene din domeniu, din fază de cotare și până la livrarea la client, totodată este leading tech center pe zona de aplicații electronice.

Odată cu completarea echipei la începutul anului 2019, activitatea inovativă se va extinde în zona de "Active Seatbelts" – cu proiecte precum încorporarea unui sistem de vibrații în centură pentru diverse atenționări, de exemplu la depășirea marcajelor – dar și în zona de "Steering Wheels", cu aplicații inovative integrate în volanele autoturismelor.

După desprinderea oficială a entității Veoneer, reprezentată de fostele divizii Autoliv din Timișoara și Iași, noua divizie RBE va beneficia de îndrumarea colegilor cu experiență care au ales să facă mutarea din Timișoara în Brașov.

Inginerii Autoliv dezvoltă soluții bazate pe cercetare multi-disciplinară. Capabilitățile senzoriale ale vehiculelor trebuie încorporate astfel încât acestea să țină cont atât de contextul rutier, cât și de starea șoferului, atunci când răspund unor evenimente din trafic.

Pe lângă echipele de ingineri de dezvoltare și testare software deja existente, în structura diviziei de la Brașov urmează să se alăture Project Manageri, dar și specialiști în zona de Quality Assurance , pentru a asigura integritatea portofoliului de activități.

Autoliv este liderul mondial în sisteme de siguranţă auto, iar prin intermediul subsidiarelor sale dezvoltă şi produce sisteme de siguranţă auto pentru cei mai mari producători auto din lume. Autoliv are peste 72.000 de angajaţi în 27 de ţări. În plus, compania are 23 de centre tehnice în nouă ţări din întreaga lume. În România, Autoliv este prezentă din 1997, având peste 11.000 de angajați. În fiecare an, produsele Autoliv salvează peste 30.000 de vieți și contribuie la evitarea a sute de mii de accidente grave.
600 de afisari


Niciun comentariu
comenteaza