China a construit în patru ani aproape 4.000 de şcoli pentru dezvoltarea fotbalului - Hotnews Mobile
1 € 4,7205 1 USD 4,1484marţi 25 iun 2019

China a construit în patru ani aproape 4.000 de şcoli pentru dezvoltarea fotbalului

de A.I. Marţi, 18 decembrie 2018, 12:36
- a A+
Imagine
Nu mai puţin de 3.916 şcoli primare au fost adaptate pentru a-i învăţa pe elevi tehnicile de bază ale fotbalului, de când preşedintele Chinei, Xi Jinping, a introdus în 2015 un plan pentru ca fotbalul să fie convertit în sport naţional, conform datelor Ministerului Educaţiei, citate marţi de Agenţia de presă Xinhua şi preluate de EFE.



În afară de acestea, mai sunt "33 de baze pilot" şi "47 de unităţi" în toată ţara care corespund normelor pentru efectuarea de antrenamente, transmite Agerpres .

"China se află într-un progres constant în planul său de reformă şi dezvoltare a fotbalului, care a fost introdus în 2015 cu obiectivul de a transforma ţara într-o putere a fotbalului până în anul 2050", a transmis agenţia Xinhua într-o analiză privind stadiul sportului cu balonul rotund în această ţară.

Planul, elaborat de Comisia Naţională de Reformă şi Dezvoltare, principalul organism de planificare economică, prevede trei faze de creştere a acestui sport în prima etapă, până în 2020, când vor fi construite 20.000 de şcoli de fotbal la care vor fi formaţi 30 de milioane de elevi din ciclul primar.

"Fotbalul este un proiect pe termen lung în China. Vorbim de una sau două generaţii până când China va putea ajunge la un nivel de competitivitate care să se soldeze cu o victorie la Cupa Mondială", a declarat fostul antrenor al echipei de tineret a clubului Guangzhou Evergrande, Marco Pezzaiuoli.

În faza a doua a planului, din 2021 până în 2030, China mizează pe o dezvoltare a fotbalului feminin în aşa fel încât să fie unul dintre cele mai bune din lume, iar cel masculin să fie cel puţin unul din cele mai importante din Asia, în timp ce în faza a treia, din 2030 până în 2050, China se va lupta să fie una din cele mai bune naţiuni ale lumii.
164 de afisari


Niciun comentariu
comenteaza