Iohannis, întâlnire cu Juncker: Pentru mine, statul de drept nu e negociabil / Juncker: Dacă ar intra în vigoare amnistia, ar fi un pas înapoi - Hotnews Mobile
1 € 4,7509 1 USD 4,1758sâmbătă 23 mar 2019

Iohannis, întâlnire cu Juncker: Pentru mine, statul de drept nu e negociabil / Juncker: Dacă ar intra în vigoare amnistia, ar fi un pas înapoi

de MH Vineri, 11 ianuarie 2019, 9:47
- a A+
Imagine
România nu trebuie să exporte în Europa conflictele interne , a susținut Jean Claude Juncker, după o întâlnire, la Cotroceni cu Klaus Iohannis, șeful Comisiei Europene comentând, totodată că "dacă ar intra în vigoare amnistia, ar fi un pas înapoi. Președintele Iohannis a precizat, la rândul său că, pentru el, "statul de drept nu e negociabil".



"Am vrut să reamintesc( în discursul de la Ateneu -n.r.) regulile europene. Este vorba de respectarea absolut necesară a statului de drept și nu trebuie să existe compromisuri pe aspectele esențiale. Aspectele esențiale ar fi afectate negativ dacă s-ar acorda o amnistie, așa cum preconizează unii din țara dvs. Dacă aceasta ar intra în vigoare, ar fi un pas înapoi", a spus Juncker.

"Pentru mine statul de drept nu e negociabil. Nu putem în România să construim un sistem de justiție care nu e compatibil cu celelalte sisteme de justiție din Europa. Problemele de politică internă nu trebuie să afecteze progresele pe care le facem în timpul președinției și cred că acest lucru a fost înțeles de toate părțile", spus, la rândul său, Klaus Iohannis.

Anterior, în debutul discuțiilor cu președintele român, Jean-Claude Juncker a spus că pentru o președinție de succes a Consiliului Uniunii Europene, România are nevoie de consens și coeziune la nivel național. La rândul lui, șeful statului a afirmat că președinția Consiliului Uniunii Europene este o ocazie bună pentru România de a-și arăta angajamentul față de proiectul european, iar România împărtășește în totalitate abordarea pro-europeană, pe care va continua să o aibă.

UPDATE Conferință de presă comună a președintelui Klaus Iohannis și a președintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker

Klaus Iohannis:

  • Am avut un dialog intens și constructiv cu președintele Juncker și cu comisarii europeni, cred că suntem bine pregătiți pentru perioada dificilă, dar interesantă, și credem cu rezultate. Noi considerăm CE un partener vital, cu care împărtășim obiectivul unei Europe mai puternice și mai eficiente. Acesta va fi și obiectivul pe durata celor șase luni.
  • Discuțiile de azi s-au concentrat pe dosare importante de pe agendă, dar am discutat și abordări generale importante pentru perioada următoare. Am discutat despre BREXIT, migrație, buget și despre cum vom face să construim o agendă oprimistă, realistă, bună și credibilă. În privința BREXIT, ne dorim o retragere ordonată a Marii Britanii și sperăm că așa va fi.
  • Gestionarea migrației rămâne un domeniu care necesită mare atenție, înțeleg că se așteaptă de la noi să căutăm cu partenerii cele mai bune soluții.
  • Summitul de la Sibiu din 9 mai va fi un reper pentru președinția noastră. Am fost de acord că orientările care vor fi trasate cu privire la viitorul european trebuie nsă răspundă așteptărilor cetățenilor UE.
  • Sunt încrezător că în următoarele șase luni vom lucra împreună pentru atingerea acestor obiective. Personal, sunt foarte angajat în acest demers, dar știu că toată lumea de la noi este foarte angajată și hotărâtă să ne prezentăm bine, pentru finalizarea multor dosare în lucru.

Jean Claude Juncker:

  • Suntem bucuroși să ne aflăm în România. Pentru mine, România nu este o țară oarecare. Eu am fost mereu aproape de calea României spre UE.
  • Consider că fără România UE nu este completă. datorăm multe României, dar și România datorează multe Uniunii.
  • Am decis cu domnul președinte să pregătim foarte bine reuniunea de la Sibiu din 9 mai - va fi o reuniune dedicată stabilității. Are loc un nou început. Președinția română va oferi rezultate. Ne așteptăm ca majoritatea propunerilor de pe agenda să fie încheiate înainte de alegerile pentru Parlamentul European
  • Va fi o președinție care va trebui să se ocupe și de perspectivele financiare multianuale, pentru că nu putem întrerupe chiar acum acest proces. Dorim ca acest dosar să fie tratat cu atenția și viteza de care merită.
  • Despre BREXIT: Brexit - Suntem în contact permanent cu premierul britanic și vom vedea săptămâna viitoare concluziile Parlamentului. O ieșirea a Marii Britanii fără acord ar fi o catastrofă. Până la votul de marți din Parlamentul britanic trebuie să facem toate eforturile pentru ca acest vot să nu eșueze.
  • Europa, în timpul președinției române și apoi, poate să acționeze organizat. Ar fi foarte bine ca în interiorul țării dvs să existe consens, care să permită ca Europe să avanseze. Nu putem exporta în Europa conflicte interne


    Întrebări
Despre amnistie:

Jean Claude Juncker :

  • În acestă privință am vrut să reamintesc regulile europene - respectarea absolut necesară a statului de drept. Nu poate fi compromis pe problemele esențiale. Dacă ar intra în vigoare amnistia, ar fi un pas înapoi.

Klaus Iohannis:

  • Pentru mine statul de drept nu e negociabil. Nu putem în România să construim un sistem de justiție care nu e compatibil cu celelalte sisteme de justiție din Europa.
  • Problemele de politică internă nu trebuie să afecteze progresele pe care le facem în timpul președinției și cred că acest lucru a fost înțeles de toate părțile.

UPDATE Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a spus că pentru o președinție de succes a Consiliului UE, România are nevoie de consens și coeziune la nivel național.

"Președinția română va trebui să se ocupe de stabilitatea Uniunii Europene pentru că Marea Britanie ne părăsește. Am toată încrederea în autoritățile române, în dumneavoastră, domnule președinte, că veți ști să coordonați această etapă dificilă, chiar tragică. Președinția României trebuie să asigure stabilitatea și să ofere speranță. Va fi o președinție a democrației pentru că vom asista la alegerile europene. Va trebui să fim atenți ca aceste alegeri să se desfășoare cât mai bine pentru a ne apăra de ingerințe din alte părți. Dacă veți ajunge la consens și coeziune națională, de acest lucru aveți nevoie pentru o președinție de succes", a declarat Juncker, la întrevederea cu Iohannis, la Palatul Cotroceni.

UPDATE Președintele Iohannis a afirmat că președinția Consiliului Uniunii Europene este o ocazie bună pentru România de a-și arăta angajamentul față de proiectul european, iar România împărtășește în totalitate abordarea pro-europeană, pe care va continua să o aibă.

"Vrem să folosim acest prilej pentru a fi împreună mai puternici și pentru a construi o Uniune Europeană mai puternică. Comisia Europeană este un partenere esențial. România împărtășește în totalitate abordarea pro-europeană, iar poziția România va continua să fie de susținere a proiectului european. Eforturile comune trebuie să se concentreze pe evitarea discrepanțelor între statele membre. Sunt convins că putem contribui la o Uniune mai bună", a declarat Iohannis.

El a subliniat că România deține președinția Consiliului UE în contextul unor evoluții importante - Brexit, alegerile pentru PE, migrația, negocierile pentru cadrul bugetar.

"Discuțiile privind viitorul Europei vor fi în prima linie a agendei europene în timpul președinției și la summitul de la Sibiu din luna mai, care va fi piatra de hotar a președinției noastre", a mai spus Iohannis la întrevederea cu Juncker.

Cei doi oficiali urmează să susțină o conferință de presă comună.


De la ora 11.50, Juncker are programată o întrevedere cu premierul Dăncilă, la Palatul Victoria, iar de la ora 12.30 este programată o conferință de presă comună. La ora 13.00, la Palatul Victoria va avea loc reuniunea plenară a Guvernului României și a Colegiului Comisarilor, în cadrul unui dejun de lucru.

Joi seară, liderii Uniunii Europene au participat, la Ateneul Român, la ceremonia de deschidere a președinției Consiliului UE, ce va fi exercitată în următoarele șase luni de România. În cadrul ceremoniei au susținut discursuri președintele Klaus Iohannis, șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, dar și Florin Iordache, în locul președintelui Camerei Liviu Dragnea, absent de la eveniment. Au luat cuvântul și preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, precum și premierul Viorica Dăncilă.

Jean Claude Juncker a amintit în discursul său că a semnat tratatul de aderare a României la UE, subliniind că în Uniune "nu sunt posibile compromisuri când e vorba de drepturile oamenilor, de statul de drept, de lupta împotriva corupției". Juncker a mai spus că "UE nu ar fi completă fără România și locul natural al României este și în zona Schengen".


6602 afisari


Iohannis a ramas singurul interlocutor credibil
boink [utilizator], Vineri, 11 ianuarie 2019, 10:40
+21/35
Restul sunt putori corupte si incompetente.
glumesti tu Buscule!
AliKimiku [utilizator], Vineri, 11 ianuarie 2019, 11:38
+9/13
dar 2019 e anul in care "jupanul" iti va intra la bulau.
Sunt sigur ca vei gasi alt ciocoi de la care sa sugi dar viata nu va mai fi la fel.
inca 17 comentarii comenteaza