Ministerul Culturii a restituit sub 7% din cei 1,2 milioane de euro donați pentru "Cumințenia Pământului" - Hotnews Mobile
1 € 4,6830 1 USD 0,7588joi 17 ian 2019

Ministerul Culturii a restituit sub 7% din cei 1,2 milioane de euro donați pentru "Cumințenia Pământului"

de Catiușa Ivanov Sâmbătă, 12 ianuarie 2019, 9:18
- a A+
Imagine
Ministerul Culturii a restituit până acum 362.494 lei din cei 1,2 milioane de euro strânși în cadrul campaniei de donații publice pentru achiziționarea sculpturii "Cumințenia Pământului" a lui Constantin Brâncuși. Instituția trebuia să restituie toți banii până la finalul anului 2018, însă în luna decembrie termenul a fost prelungit până pe 31 decembrie 2019.



"Ministerul Culturii și Identității Naționale a început demersurile pentru restituirea sumelor donate în cadrul campaniei de subscripție publică pentru achiziționarea sculpturii "Cumințenia Pământului" și a restituit până la această dată suma de 362.494 lei, din totalul încasat prin contul deschis la Trezoreria Statului de 370.811 lei. În vederea protejării intereselor tuturor cetăţenilor care s-au implicat în campania de donaţie, MCIN va continua întâlnirile de lucru și colaborarea cu toate instituțiile de credit implicate în acțiunea de restituire a donațiilor efectuate pentru achiziționarea operei Cumințenia Pământului", se arată într-un răspuns trimis de Ministerul Culturii la solicitarea HotNews.ro.

În ceea ce privește restul sumelor donate, Ministerul Culturii invocă o "operaţiune amplă şi complexă" care presupune implicarea "unor persoane juridice de drept privat cu sau fără scop lucrativ cu care ministerul a încheiat contracte pentru a sprijini colectarea fondurilor, în numele şi pe seama sa".

Persoanelor care au donat folosind una din modalitățile de mai jos li se vor restitui banii fără a fi necesare demersuri suplimentare:
  • prin virament (ordin de plată în lei/dispoziție de transfer valutar intrabancar și interbancar);
  • donații prin intermediul site-ului campaniei www.brancusiealmeu.ro cu plată prin card bancar;
  • transfer bancar electronic (internet banking);
  • prin SMS, pentru numerele de telefon active.
Pentru donaţiile provenite prin SMS, returnarea se va face prin rectificarea facturii sau prin bonusarea numărului de telefon, în cazul cartelelor prepaid.

Celelalte categorii de donatori aveau termen data de 30 septembrie pentru a face o cerere de returnare a donației.

Persoanele fizice sau juridice care au donat sume de bani şi care nu doreau restituirea acestora îşi puteau exprima această opţiune, în scris, către Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, până la data de 30 iunie 2018.

Sumele donate și nerevendicate sau pentru care donatorii nu au putut fi identificaţi indiferent de modalitatea de colectare sau care nu au putut face dovada donaţiei până la 31 decembrie 2018 devin venituri la bugetul de stat, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului Culturii.

Subscripția publică pentru cumpărarea Sculpturii "Cumințenia Pământului" s-a desfășurat în 2016. Campania a fost un eșec deoarece a reușit să adune doar 1.273.032 euro din cele 6 milioane necesare pentru cumpărarea operei lui Constantin Brâncuși. Proprietarii sculpturii "Cumințenia Pământului", Paula Ionescu și Alina Șerbănescu, au cerut pentru sculptură 11 milioane de euro, statul român luându-și obligația că va plăti diferența de 5 milioane de euro dacă se strâng 6 milioane din subscripția publică.

Peste 200.000 de euro s-au strâns pe site-ul campaniei, 748.350 de euro au fost virate prin transfer bancar in conturile Ministerului Culturii si peste 145.000 de euro prin SMS.

Alte 67.526 de euro au fost strânși prin intermediul eMag. De asemenea, 1 din 6 participanți la festivalul Electric Castle a donat pentru "Cumințenia Pământului".

Sculptura este proprietate privată, dar era expusă la Muzeul Naţional de Artă al României.

În prezent, "Cuminţenia Pământului" se află depozitată într-un loc privat, după ce Muzeul Naţional de Artă nu a mai avut banii necesari pentru asigurarea ei.
2500 de afisari


Banuiesc ca,de fapt,.....
gigiN [utilizator], Sâmbătă, 12 ianuarie 2019, 10:52
+8/8
...va referiti la Ministerul Subculturii !!!
Lectie pentru
Ochii_pe_voi [utilizator], Sâmbătă, 12 ianuarie 2019, 10:25
+7/7
fraierii care au bagat botul... nestiind ca va veni un guvern de hoti si incompetenti. Votati PSD/ALDE, votati HOTIA, votati STATUL MAFIOT!
inca 9 comentarii comenteaza