Rise Project: "Înainte, a existat șantajul. Îl avem acum pe bandă. L-a executat deputatul PSD, Vlad Cosma" AUDIO - Hotnews Mobile
1 € 4,7621 1 USD 4,2658luni 20 mai 2019

Rise Project: "Înainte, a existat șantajul. Îl avem acum pe bandă. L-a executat deputatul PSD, Vlad Cosma" AUDIO

de Redactia Marţi, 23 aprilie 2019, 11:30
- a A+
Imagine
"Înainte, a existat șantajul. Îl avem acum pe bandă. L-a executat deputatul PSD, Vlad Cosma, inculpat cu aproape toată familia la DNA. Apoi, au bubuit linșajele media programate în laboratoarele TV subordonate PSD, s-a înființat Secția de Investigare a Magistraților și a apărut dosarul pe numele Laurei Codruța Kovesi, fosta șefă a DNA. Toate au un element comun: Sebastian Ghiță, mogulul PSD fugit în Serbia de frica justiției", scrie Rise Project.



"Câteva înregistrări audio, obținute și analizate de RISE, traduc fidel relațiile dintre fiul baronului PSD, Mircea Cosma, și procurorii de la DNA Ploiești, inculpați acum, la rândul lor, pentru abuz.

Protagonistul principal, Vlad Cosma, mezinul familiei, era atunci deputat de Prahova. Cosma Junior a jucat sistematic rolul intermediarului, furnizând informații la DNA Ploiești și încercând, astfel, să negocieze raporturile clanului său cu legea.

Un astfel de moment a fost consemnat pe 19 decembrie 2016, când deputatul PSD s-a dus cu “noutăți" la sediul DNA Ploiești. A fost înregistrat atunci chiar de procurorul Mircea Negulescu, zis “Portocală", cel care îl anchetase în primele sale dosare de corupție. Negulescu tocmai dezvolta o relație amoroasă cu Andreea Cosma, sora lui Vlad, inculpată și ea în spețele familiei și devenită, între timp, deputat în locul fratelui mai mic.

În acea zi s-a mai întâmplat ceva notabil: a fugit Sebastian Ghiță din țară.

Rămăsese fără imunitate parlamentară și se temea că va fi arestat într-unul dintre cele cinci dosare instrumentate la DNA, în acel moment, pe numele lui. În seara respectivă, Ghiță a participat la recepția organizată de SRI pentru membrii comisiei parlamentare de supraveghere a Serviciului, comisie din care făcuse și el parte până atunci. Apoi, a dispărut peste graniță.

De cealaltă parte, la Ploiești, pe 19 decembrie 2016, Vlad Cosma avertiza DNA că jihadul mediatic cu tematicile lui Ghiță tocmai începea. Pe acuzațiile proferate atunci de mogul se bazează azi dosarul lui Kovesi de la nou-înființata Secţie pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ)", notează jurnalișii Rise Project în investigația ce poate fi citită integral aici.

10282 de afisari


au aparut repede slugile lui ghita
Bokila [utilizator], Marţi, 23 aprilie 2019, 12:51
+14/16
pe forum, mergeti mai baieti la casierie, v-ati facut datoria
Oare ce credeau ca nu o sa vina ziua asta
Ioko [utilizator], Marţi, 23 aprilie 2019, 12:33
+9/11
Frate Daniel Savu ghici mai baiete cati securisti sunt prin PSD?
Mai baiete Savu la cat de sloboda ti-e gura nu ai ratat nici unul.
Savu baiatu lasand la o parte ca nu e ceva nou cred ca NOUATATEA va fi cand se vor auzi facuti vedeta din gura PSD-istilor.
Mai baietilor e o diferenta mare intre o facatura si o gramada mare de rahat care oricat iei din ea tot ramane vreo trei decenii sa fie data in fiecare zi cate una asa perversa.
Ce zici mai Savu sunt acoperiti prin media?
inca 3 comentarii comenteaza