VIDEO INTERVIU ​Actorul Serban Pavlu: " Dacă nu te interesează votul, nu ai voie să te plângi. Mi-e teamă că o să plătim nota pentru neimplicare, e un eșec al generatiei mele" - Hotnews Mobile
1 € 4,7432 1 USD 4,2921sâmbătă 21 sep 2019

VIDEO INTERVIU ​Actorul Serban Pavlu: " Dacă nu te interesează votul, nu ai voie să te plângi. Mi-e teamă că o să plătim nota pentru neimplicare, e un eșec al generatiei mele"

de Daniela Mihai, Ionut Baias Vineri, 24 mai 2019, 23:19
- a A+
Imagine
Actorul Serban Pavlu a explicat, într-un interviu pentru HotNews, povestea din spatele viralului în care îndeamnă românii să voteze "în loc să facă mișto pe facebook": "Am realizat faptul că tăcerea se poate interpreta ca un fel de acord... În general, umorul de genul acesta decompresează, în special în cazul oamenilor inteligenți. E ca atunci când făceam mișto de Ceaușescu și de regimul comunist. Românul a făcut mișto și acest lucru a asigurat un tip de rezistență, de supraviețuire la rahatul ăla îngrozitor în care trăiam. Dar noi acum nu mai suntem în situația aceasta, nu are de ce să ne fie frică să discutăm și să acționăm."



Cum a intrat Șerban Pavlu în pielea interlopului Relu din serialul "Umbre", cum s-au filmat scenele violente, ce documentare a făcut, despre proiectele sale actuale din teatru și cum reușește să facă trecerea de la televiziune la teatru, de la comedie la dramă, în interviul de mai jos.



Despre unul dintre rolurile importante din cariera sa - personajul Relu, din serialul "Umbre".




De ce a făcut viralul cu îndemnul la vot

"Eu nu sunt foarte activ pe rețelele de socializare și din cauza asta am tot avut senzația că amân ceva ce îmi doream să fac. Am realizat faptul că tăcerea se poate interpreta ca un fel de acord. Am avut multe reacții în urma clipului pe care l-am facut, a fost distribuit mult. Este și meritul celor care l-au realizat…toată lumea a lucrat pe gratis și toți voiau să facă ceva, așa încât acest mesaj să ajungă la cât mai mulți.

În general, umorul de genul acesta decompresează, în special în cazul oamenilor inteligenți. Tipul acesta de umor îți ia de pe umeri o povară. Îți spui: "M-am manifestat în sensul ăsta, am făcut și eu mișto. E ca atunci când făceam mișto de Ceaușescu și de regimul comunist. Românul a făcut mișto și acest lucru a asigurat un tip de rezistență, de supraviețuire la rahatul ăla îngrozitor în care trăiam. Dar noi acum nu mai suntem în situația aceasta, nu mai suntem pe vremea lui Ceaușescu, nu are de ce să ne fie frică să discutăm și să acționăm.

Când faci meseria asta, este o lege nescrisă, un fel de cutumă, în care actorul – atât de vizibil, expus, dezbrăcat în fața publicului - trebuie să se ocupe de arta lui, aceea de a oferi oamenilor un zâmbet ori un fior de emoție. Când faci un pas politic și arăți cu degetul, îți scindezi publicul, care nu ar trebui să vadă un partizan, ci un artist. Dar este o aiureală pentru că la un moment dat se trage linie între cetățeanul Popescu și actorul Popescu. Îți spui: "Stai, domnule, mă simt eu agresat de toate chestiile astea, de ce nu pot să le exprim?" Mai este o altă problemă, legată de notorietatea artiștilor. În opinia mea, părerea unui artist (fie el și Victor Rebenciuc) nu e mai importantă decât părerea unui medic ori a unui electrician. Oamenii aceștia sunt la fel, iar greutatea opiniilor lor atârnă la fel în balanță.



Imagine și montaj: Alexandru Rădulescu


Dacă oamenii te votează de foame, atunci este o problemă

"Noi avem niște pensionari care au muncit toată viața lor, nu am nimic împotriva lor, îi respect. Poate și tu, dacă ai simți că nu ai bani de medicamente, dacă nu ai siguranța că vei muri într-un mod civilizat, te bucuri la milionul ăla în plus la pensie. Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem este cum faci să nu ajungi ca o masă mare de oameni sărăciți - cu acces din ce în ce mai restrâns nu la teatru, ci la apă caldă – să nu ajungă în situația în care îi fluturi 50 de lei (la început sunt 200 de lei, apoi 100 și la final îi fluturi 50 de lei) și el vine după tine, că îi este foame. Aici este șmecheria, dacă te votează de foame, e nasoală chestia pentru toată lumea. Și aici este problema. Eu nu vreau să fac politică, nu mă înregimentez în niciun partid. Dar problema mare este că oamenii sunt păcăliți, de fapt. Este o păcăleală, o șmecherie.


Degeaba te uiți la vecini, tu ai alte probleme

"Ce îi sfătuiesc eu pe oameni? Să voteze cu cine vor să voteze, dar să se uite zece minute pe internet, să citească și să nu mai spună că nu îi interesează. Dacă nu te interesează, nu are niciun rost să te plângi. Se mai fac comparații cu ceea ce se întâmplă afară: "Lasă, că nici pe ăia nu îi interesează"! Dar au o țară care merge. Să facem un exercițiu de imaginație, suntem cu casa dărâmată, cu grădina nelucrată. Degeaba tragi cu ochiul la vecinul, tu ai alte probleme. Mulți spun că și afară se fură. Da, se fură! Dar haideți să luăm low-costul și să mergem într-o țară civilizata din Europa, să vedem exact cum sunt treburile acolo. Eu am copii acum și sunt obligat să gândesc asta, mă tem că o să plătim nota pentru chestia asta. Este un eșec al generației mele" - a mai spus actorul Șerban Pavlu.


12671 de afisari


O părere de bun simț
Neafiliat [utilizator], Sâmbătă, 25 mai 2019, 14:50
+13/19
De ce săriți pe omul ăsta?? Da, e actor și nu-l înjură pe Dragnea. Le spune românilor sa voteze rațional, după chibzuinta. Deranjează ca nu se lansează ca Rebengiuc în politica? E cool sa fii monarhist, mai ales ca monarhia a avut întotdeauna cu ce - și plăti curtenii, dar eu cred ca e mai cool sa gândești cu capul tău.
corect
exis [utilizator], Sâmbătă, 25 mai 2019, 15:58
+4/10
E cool cu atat mai mult cu cat e din ce in ce mai rar...
inca 15 comentarii comenteaza
Cookie Settings