38% dintre bulgari se tem că nu îşi vor putea plăti facturile - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,3890luni 30 mar 2020

38% dintre bulgari se tem că nu îşi vor putea plăti facturile

de S.J. Joi, 26 martie 2020, 6:49
- a A+
Imagine
Cea mai mare îngrijorare pentru bulgari în acest moment este legată de plata facturilor, potrivit unui sondaj telefonic al Gallup International, realizat cu 1.000 de oameni, în perioada 20 - 23 martie, relatează Duma , potrivit Rador.



Sociologii raportează că temerile inițial răspândite privind faptul că alimentele și medicamentele se vor termina în Bulgaria sunt acum mai puțin întâlnite - de la 13 la 27%.

Pe de altă parte, există îngrijorări cu privire la consecințele economice - 20% se tem că își vor pierde locurile de muncă, 29% că nu vor putea să își plătească împrumuturile, iar incapacitatea de a achita facturile curente îi îngrijorează pe 38% dintre bulgari. Din cauza epidemiei sunt panicaţi 22% dintre bulgari, cuprinşi de anxietate sunt 64%, iar seninătatea este prezentă la doar 12%.

Aproape toți respondenții spun că se spală pe mâini mai des, 80% folosesc dezinfectanți, 90% își limitează vizitele și 5% combat epidemia cu măști de protecție.

Oamenii nu numai că acceptă, ci și aprobă măsuri restrictive, susține Gallup.

Potrivit sondajului, între 88% și 94% aprobă interzicerea tuturor adunărilor publice, închiderea frontierelor pentru străini, interdicția de a călători în străinătate.

Cu toate acestea, opinia publică este împărțită cu privire la interzicerea deplasărilor între oraşe - 56% sunt "pentru", 40% nu le consideră bune. Aproape identică este diferenţa cu privire la introducerea interdicţiilor seara.

Întrebați cum apreciază măsurile guvernului împotriva epidemiei, 66% au declarat că sunt suficiente, 17% au spus că sunt exagerate, iar 15% au spus că sunt insuficiențe.


408 afisari


sa puna muraturi...
Martha Logu [utilizator], Joi, 26 martie 2020, 7:56
0/0
.. sa inceapa sa puna muraturi inca de pe acuma.
Începe lumea să se trezească la realitate
rectificare [utilizator], Joi, 26 martie 2020, 8:09
0/0
.
comenteaza
Cookie Settings