Augustin Ioan, arhitect: Am fost plecat la burse. Soția mea, în Africa 10 ani. De coronavirus, avem experiența vieții. Stăm împreună. Noi și Bonnie VIDEOinterviu - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,4053sâmbătă 30 mai 2020
Acasă Sănătate​

Augustin Ioan, arhitect: Am fost plecat la burse. Soția mea, în Africa 10 ani. De coronavirus, avem experiența vieții. Stăm împreună. Noi și Bonnie VIDEOinterviu

de Eugen Istodor Miercuri, 8 aprilie 2020, 11:59
- a A+
Imagine
Profesorul de arhitectură mi-a vorbit cu patimă despre studenții lui, generație care l-a scos din logica declinului. Arhitectul, despre valoarea Golului-Nimicului în viața orașului. Omul Augustin Ioan își redescoperă soția, pe Eco, pe Keith Jarrett. VIDEOinterviul acesta o are pe fundal pe Bonnie. Ea roade un os, ca în final să apară în toată spledoarea.


Acest text este doar o parte a spectacolului VIDEO. Am redus destul din explicațiile lui Augustin Ioan, de aceea vă îndemn să stați și să vă delectați cu VIDEOinterviul. În text aveți indicații de minute. Ele indică pasajele “fierbinți ale dialogului, inclusiv apariția lui Bonnie.



Reporter: Ce faci? Cum ai început ziua asta?
Augustin Ioan: Am fost la cumpărături.
Ce ți-ai cumpărat?
De-ale gurii din bătrâni. Să stii că nu mi am făcut stocuri, așa că prefer să mă duc o dată-de două ori pe săptămână, să-mi iau strictul necesar.
Ce te mai inspiră? Ce mai guști pe vremea asta urâtă?
Fiind o situație de criză gătim si noi ceva mai special. Ba, chinezisme, ba, franțuzisme, ba mâncare indienească. Ba româneȘti, mai procopsite.

Ceva obișnuit, tradițional românesc, nu te-ai îndemna.
Tradițional românesc este să încerci diversitatea lumii. Dacă te uiți la bucătăria noastră, ea este făcută din "cut and paste". Tot felul de bucătării din jur.

Ce te sperie? În astfel de momente.
Singurul lucru care mă sperie este sintagma “distanțare socială". Acesta este microbul adevărat. El duce la moartea spațiului public. Și nu-mi pare rău pentru Bucuresti, îmi place Bucureștiul degajat. E jale în San Pietro la Vatican. M-am uitat la Piața San Pietro, la predica Papei. Eu am fost acolo, am văzut Piața. Am fost în 2000. Era peste un milion de oameni în Piață si a venit Papa Paul al II-lea. Și tot milionul ăsta de oameni a tăcut. Să știi că atunci când tace milionul de suflete senzația este suprarealistă complet. Parcă se stinsese sonorul în realitate. Era totul pe MUTE. Am fost atât de Șocat. Și un stol de porumbei a zburat deasupra mulțimii. A fost suprarealist. Opusul acestui moment din 2000 a fost piața asta de acum, din 2020, cu Papa predicând. În Piața goală. Papa nu predica în pustiu. Predica orbi, dar nu urbi, orasul era gol. Discuția era cu Dumnezeu și mi s a părut foarte ciudat. De obicei, te retragi. Te rogi în biserică. Acum se ruga într-o piață uriașă goală, într-o piață în care intră un milion și jumătate de oameni. [00:01:47]



EȘti arhitect, tu umbli goluri. Cum vezi golul?
Nu umplu goluri. Spațiul public este un spatiu al bunului. Da, este un spațiu al neconstruitului, e cu atât mai bun cu cât este mai neconstruit. Agora, forumul, piața. Eu fac o analogia aici, citând studenților din cartea religiei Tao. Acolo spune că esența roții este Nimicul din centrul său. Prin analogie pot să spun și eu că Europa civilizată este construită în jurul oraȘului, iar oraȘul este construit în jurul a Nimic. Nimic este Piața, Centrul ei. Când vezi acum că esența oraȘului este abandonată, asta trebuie să te pună pe gânduri.

Dumnezeu, unde este?
Fiecare sunt convins că-l caută în felul său. E un bun moment de regăsire a sinelui. Am vorbit cu foarte mulți prieteni spuneau că sunt neliniștiți de faptul că au atâta timp cu ei înȘiȘi, pentru introspecție. De obicei acoperim aceste momente cu toate treburile astea, cu grabă, cu dusul cu întorsul, cu vorbitul. Cu marea trăncăneală, cum o numea Mircea Iorgulescu. Dar acuma nu mai este. EȘti în "de tine însuți" cum ar zice Nichita Stănescu. Nu e ușor. Toate întrebările stau uȘor amorțite când ai treabă, dar acum eȘti obligat să le dai un răspuns. [00:06:12]




Tu ce faci cu timpul tău liber?
Dragul meu, depinde ce înțelegem prin timp liber. Eu nu mi-am schimbat viața foarte tare, exceptând mersul la facultate. Eu am lucrat cu studenți online din 2004, de când am început să fac grupuri media. Apoi, am fost cu doctorate, cu proiecte europene. Nu e o noutate online-ul. Vreau sa spun ca în optimismul meu deșănțat, ca să spun așa, pot să spun că de vreo două trei generații am studenți foarte buni. Eu am crezut că se deȘiră tot eșafodajul, transmisiunea de știință, buna cuviință. Nu-i așa. Ultimele generații pun întrebări, m-au scos din logica disoluției. Și mai ales, mulțumesc pentru curs. Ceea ce n-am auzit până acum. Sunt foarte buni.

Cumva am resimțit un gol, o barieră, între generația noastră Și a lor.
Sunt foarte multe lucruri de spus aici. În primul rând am resimțit asta pentru că nu mai citesc cărți, sau citesc mai puțin. Important este să facem pasul în spate și să spunem nu mai citesc, dar informații capătă. Iată de pildă toată această trecere de la cultura scrisă la cultura vizuală, care e un fapt, nu? pe noi arhitecții ne avantajează. Munca noastră este o structură eminamente vizuală. Vreau să spun că studenții mei la terminarea școlii sunt mult mai culți decât eram noi în 1990. Nu citesc Vitruviu, cum îl citisem eu. Dar studenții au văzut multe filme. Și asta e esențial pentru arhitecți. Să fii în spațiu, nu să auzi despre, să vezi poze despre spațiu. Deci experiența este vastă. Sunt dezinvolți, cosmopoliți. merg la fața locului. Învățarea studenților este astăzi o formă de imersiune. Ca o scufundare în acvariu. Scopul arhitecturii nu este Spațiu, nu, este ceea ce nu se vede. Vezi ingredienții, lumina, textura. Este sufocant, e complex, te respinge. Studenții astăzi pot vedea totul în mod natural, spontan. [00:10:29]

Acum să te aduc la ce au făcut arhitecții. Uite, ne dăm cu capul de pereții voștri, în blocurile lui Ceaușescu. Locuim la bloc, în cuȘtile astea, pe vreme de carantină.
Arhitectura asta e un episod din toată istoria. Nu putem să dăm mii de ani de arhitectură pe o sută de ani experiență de locuire colectivă. Putem să spunem că e greșit, a fost un proiect universal. A fost construit pe ideea de existență minimală. Care este cubajul minim de aer sub care, dacă mai extrag ceva, te sufoci sau mori? S-au fost studii foarte serioase, toata lumea să aibă un adăpost. Hrușciov a descoperit proiectul ăsta modernist. L-adoptat aȘa tare, că l-a sufocat. Țările socialiste sunt pline de coȘmelii de astea. Era un mare progres față de anii anteriori. Fac pe avocatul diavolului. A fost un sondaj sociologic în BucureȘti acum: sunteți mulțumiți de locuirea la bloc? Da!!! Ai acoperiȘ asupra capului? Da. Cum să nu fie mulțumiți oamenii? Sunt proprietari, mai mult! a fi proprietar e o prostie. Nu poți fi proprietar în blocurile astea, în care țevile vecinului trec prin casa ta.

Umblu cu ochii prin casa ta. Sunt biblioteci pe toți pereții și obiecte de artă.
Sunt pe pereți lucrurile care mi aduc aminte de locuri prin care am fost, de experiențe trăite cu pasiune. Este un moment bun să-ți reciteȘti biblioteca. Recitesc din cărțile de Artă, colecția dela Meridiane. Descoperi, redescoperi. e alt ritm al lecturii. Eu de exemplu am autori pe care-i recitesc periodic. Unul este Umberto Eco. Descoperăr sensuri noi.



Lucrul ăsta se întâmplă și cu muzica. Keith Jarrett ascultam aseară. Parcă l-am ascultat prima dată.



Se aruncă un alt cuvânt plictiseala.
Plictiseala ar fi să nu-mi facă plăcere ce fac în fiecare zi. Ori, asta nu se întâmplă. Proiectez? Ascult muzică. Citesc, îmi privesc camera. Nu pot să mă plictisesc. [00:31:19]

Apropo de spațiu, te ai înconjurat de lucruri apetisante.
Da, dar cred că e mai simplu să spun că am avut norocul să am preocupări. Nu știu cum să spun. Unii fac o meserie care e foarte stresantă și au un hobby după așa ceva. Ori la mine meseria e hobby. Toate sunt pasiune, totul e meserie. Mai am o experiență bună zilele astea. Eu am tot fost plecat în burse. Am avut o bursă, am fost plecat un an de zile. Soția mea a fost plecată în Africa vreo 10 ani. 10 ani! E o experiență! Și trebuie să recunoȘti asta da experiența vieții. Stăm împreună, după atâta timp de bătut lumea.

Câinele, de ce stă în spatele tău?
Roade un os. Uite-l! Uită-te la nenea Eugen! Ea este Bonnie, sora lui Clyde. Ea este foarte fericită că nu stă singură. Este răsfățată. Nu i-am spus de COVID 19. Crede că ea este motivul alintului. [00:34:04]

Cum v-ați împărțit rolurile de COVID?
Bonnie este prințesa, Noi umilii slujitori.

Moartea, cum o vezi?
Hei, am avut recent o operație. Am văzut-o destul de aproape. Am avut timp să mă gândesc bine la ea. Nu mă grăbesc foarte tare, dar este parte din viața noastră. Nu mă gândesc la ea cu teamă. Eu am fost mai impresionat de cum se comporta cei din jurul meu. Mai ales soția mea. A fost foarte marcată. Ba, chiar Și Bonnie. Era foarte precaută cu mine. Vorba Sfântului Augustin tizul meu celebru: Doamne, Doamne, dă-mi înțelepciune, dar parcă nu chiar acum. [00:37:34]



Augustin Ioan, profesor de arhitectură, arhitect. CLICK pagina de facebook
Î n 1992 – 1993, a beneficiat de un stagiu de cercetare bursă Soros la Oxford University. În 1994 termină cu brio, ca şef de promoţie, studiile postuniversitare de master pe care le-a urmat la MSARch, University of Cincinnati, OH şi la Colegiul DAAP. La University of Cincinnati, OH, în 2004 şi în 2012 este bursier Fulbright Senior Scholar, unde, peste un timp, a fost şi profesor-invitat, iar în 1999 a urmat Getty Summer School în istoria artei. Este licenţiat în teologie ortodoxă Honors Causa la Center for Traditionalist Orthodox Studies, Etna, CA (2007), în board-ul căruia este cooptat din 2003. Deţine două doctorate: unul în arhitectură, în 1998 - IAIM Bucureşti şi al doilea în 2002 la Facultătea de Filosofie, Universitatea Bucureşti. Este autorul mai multor lucrări dedicate spaţiului sacru şi arhitecturii religioase: "Spaţiul sacru" (2003), "Întoarcere în spaţiul sacru" (2007), "Retrofuturism" (2010). A fost coordonatorul masterului de "Antropologie a spaţiului sacru" (2001 - 2008). Augustin Ioan, împreună cu o echipă de tineri arhitecţi şi studenţi de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism din Bucureşti a câştigat în 2002 concursul naţional pentru Catedrala Patriarhală cu hramurile "Înălţarea Domnului" şi "Sf. Apostol Andrei". Un proiect revoluţionar care a suscitat multe dezbateri şi care a fost publicat în albumul "Concursuri pentru catedrala patriarhală ortodoxă", editat în 2004. A urmat punerea în practică a proiectului Catedralei arhiepiscopale cu necropolă regală de la Curtea de Argeş unde sunt îngropaţi Regele Mihai şi Regina Ana.

Citește și scrie în Jurnalul ANTI-covid19
Valeriu Nicolae
Alexandru Tomescu
Mirel Bănică
Andrei Crăciun
Andrei Vieru
Lucica Mardale
Teodor Baconschi
"Acasă" la Ruxandra Cesereanu

Freud Netflix

VIDEO Coronavirusul și Sergiu Ion Ciobotariu. Cum știrea devine un basm cu Făt Frumos

Paul Goma ucis de coronavirus
Patriarhul Teoctist

Ordonanță militară

Nu fă Nuntă și nu fugi din carantină

Mâncare, alimentație sănătoasă și hârtie igienică
Diaspora vine acasă
Minciună si Fake News
Anxietate depresie
Dragoste de părinte
COVID 19, prietenul meu






10116 afisari


CV incomplet?
NoFive [utilizator], Miercuri, 8 aprilie 2020, 18:33
0/0
Nu asta fusese si turnator la Secu?
comenteaza
Cookie Settings