Radu Paraschivescu: Ca un măgar ce sunt, încerc să nu stau în calea Irinei / Dacă dau peste ceva care-mi place, devin găman. Înfulec ca Azorel INTERVIU - Hotnews Mobile
1 € 1 USD joi 06 aug 2020
​Sanatate Acasa

Radu Paraschivescu: Ca un măgar ce sunt, încerc să nu stau în calea Irinei / Dacă dau peste ceva care-mi place, devin găman. Înfulec ca Azorel INTERVIU

de Eugen Istodor Joi, 9 aprilie 2020, 9:35
- a A+
Imagine
Radu Paraschivescu e acasă în Balta Albă. Și-i la fel. Scrie, traduce, iubește fotbalul. E sanitarul de serviciu al limbii române. De COVID-ul ăsta, dimineața, înjură cioara care-l trezește. Apoi, toată ziua se alintă ca de obicei. Roade alune de pădure, face o plimbare de trei sferturi de oră prin cvartal – are diabet şi trebuie să facă mişcare zilnic – şi, dacă vrea să-și strice ziua, se uită la ştiri. Se alintă. Îl alintă Irina.


Dimineața?
De obicei, mă uit din pat spre geamul de la balcon, ca să văd dacă e senin sau înnorat. Uneori înjur cioara care m-a trezit şi care are cuibul în copacul de lângă balcon. Alteori, pe câinele vecinilor fiindcă latră la ore nepotrivite (pentru mine).


Cum îți petreci ziua?
Scriu, traduc, citesc, postez câte ceva pe Facebook (nu mai mult de o postare pe zi), mănânc, fac o plimbare de trei sferturi de oră prin cvartal – am diabet şi trebuie să fac mişcare zilnic – şi, dacă vreau să-mi stric ziua, mă uit la ştiri. Nimic spectaculos, nimic neobişnuit, în afara restricţiilor de circulaţie.

Ritualuri?
Nu am ritualuri, nimic fix şi imuabil, în afară de toaletă. O dată mănânc alune de pădure la un film, altădată recitesc zece pagini din ce-am scris, altădată îmi rog soţia să-mi dea ceva dulce (şi, dacă e la propriu, refuză, cică n-am voie).

Robotizări?
Multe gesturi sunt mecanice, automate, nici nu le mai conştientizez. Ca să mă exprim ca preţioşii de ultimă serie, nu-mi mai dau seama de "narativul interiorizării". Povestea asta cu "narativul" începe să-mi dea frisoane. Plăceri? De copil mare. Mă uit pe YouTube la cele mai frumoase goluri ale lui Roberto Carlos.



Mă plimb un pic pe Facebook (cronofag şi dătător de dependenţă). CLICK pagina FACEBOOK Radu
Revin la muzica pe care am uitat-o. Sunt în faza Mike Oldfield acum.



Dacă o să simt vreodată primjedia robotizării, o să mă duc la oglindă şi o să-mi spun: "Băiete, nu fi imbecil". Nu acuz presiunea interdicţiilor, nu mă simt oprit în loc, consemnat, sechestrat, mai ştiu eu cum. A, sigur că regret că nu mă pot plimba de capul meu prin oraş. Dar o să treacă. Nu e o condamnare pe viaţă, ci doar o amânare.

Cum te îmbraci?
Cum dau Dumnezeu şi soţia (care spală, calcă şi are gust în locul meu). Nu am niciun fel de raport cu garderoba. Pun ceva pe mine, să fie acolo. Niciodată nu am avut emoţii estetice în faţa unei haine. Şi nu mi le simt nici grele, nici uşoare. Sunt nişte coji, nişte cruste textile, atât.

Plictiseala
Munca mea e de aşa natură, încât ţin automat plictiseala departe. Fac lucrurile pe care mi le-am dorit, am oricum o muncă de birou (adică de stat acasă) şi sunt în deplina posesie a facultăţilor. Prin urmare, de ce m-aş plictisi? Protagonistul din "Bruta" lui Guy des Cars e surdo-mut şi orb. Şi totuşi, are o viaţă.

Cu ce ochi îți vezi familia zilnic?
Cu aceiaşi ochi de dinainte de povestea Covid-ului. Tandreţe şi mici iritări pasagere, bucurie şi plăceri amânate solidar, nostalgie pentru ce a fost frumos şi anticipare a ceea ce o să fie povestibil. Familia mea e cuplul.

Cum percepi casa? Cum reziști frecușului zilnic?
Strict la fel ca şi până acum: o cutie de chibrituri care s-a transformat în depozit de carte şi care devine, din cauza cărţilor, greu de străbătut şi greu de păstrat curată. Singurul frecuş e perspectiva unei zugrăviri, care o să însemne stres şi jonglarea cu câteva mii de volume.

Roluri în casă de COVID?
Poate aşa o fi la alţii, la noi nu e pe zone şi diviziunea muncii. Când avem de lucru, fiecare stă în camera lui. În rest, muncile domestice alunecă singure spre Irina, fiindcă eu sunt nepriceput, am crize de sciatică şi o vârstă care va începe să cocheteze cu venerabilitatea. Ca un măgar ce sunt, încerc să nu stau în cale şi să nu deranjez. Mă rog, mai spăl vasele şi fac cafeaua, dar nu cred că e suficient. Suntem exact la fel, serios. Poate Irina e un pic mai precaută, să zicem. Şi poate eu mă trezesc de la o vreme plângând când văd ce se întâmplă în locuri unde am fost şi la care ţin. În rest, fără schimbări. Familia e în continuare mai mult un cuvânt decât un nucleu de afecţiune. Eram o familie şi înainte să trecem pe la starea civilă. Cu aceleaşi planuri, cu aceleaşi bucurii, cu aceleaşi dezamăgiri. Cu ce gesturi te contrariază tinerii din jurul tău? Cu nimic. Era să zic "cu vorbitul tare", dar am auzit oameni de vârsta mea care urlă în spaţiul public. Nu uit că am fost şi eu tânăr.



Ți-e frică?
Aş minţi să spun că tratez totul cu indiferenţă. Există un "sper că nu" în fiecare zi a vieţii mele din timpul pandemiei. Îmi propun să fiu prudent şi să stau departe de isterie, atât. N-am colportat conspiraţionisme, n-am îngenuncheat răpus psihic. Mă feresc în limitele firescului, aştept să treacă totul şi fac / facem donaţii acolo unde cred(em) că merită.

Fake-urile.
Uiţi că vorbeşti cu un om care a prins fake-urile din decembrie 1989. Pe lângă ele, ce e acum mi se pare pistol cu apă. Fiindcă acum ştim că există de atâta timp o cultură a fake-ului, ştim ce face Sputnik, ştim ce fac unele televiziuni. Atunci nu ştiam. Făcuse şi Ceauşescu tot felul de fake-uri cu noi, dar am crezut că după el se va instala adevărul. Aşa că acum fake-urile îmi sar în ochi. Nu pentru mine sunt îngrijorat, ci pentru cei dispuşi să creadă absolut orice. Fiindcă "a spus la TV" sau fiindcă "am citit cu ochii mei pe net".

Ce-i cu știrile?
Mulţi le reproşează furnizorilor de ştiri că şi-au transformat emisiunile în statistici funerare. Dar nu prea ai ce să faci într-o asemenea situaţie.

Încrederea în oficialitate?
Nu e absolută, dar a crescut faţă de câtă aveam cu doi ani în urmă. Fiindcă atunci observam cam tot ce se întâmpla în temeiul prezumţiei de cretinism, corupţie şi incompetenţă. Acum, sigur, văd şi eu că sunt paşi greşiţi, sunt călcări pe umbră sau pe bec, sunt greşeli (unele foarte mari), sunt gafe, sunt de toate. Dar dacă fac o comparaţie simplă, cei de azi arată ceva mai bine decât cei care întrupau ieri oficialitatea. Asta ţine şi de calitatea şi capacitatea comunicatorilor. Poate mă înşel, dar Alexandru Rafila mi se pare stăpân pe domeniu. Şi am impresia că ştie cum să-şi dozeze şi să-şi "timbreze" mesajele.

Corpul?
Săracul corp, e abandonat fără să fi fost sedus în prealabil. Vai de el. Nu fac exerciţii. Deloc. Merg pe jos în fiecare zi, e singura formă de respect pe care i-o arăt corpului. Dar să ştii că nici înainte nu eram acrobat sau alpinist. Mă rog, am grijă să nu-mi supun corpul exceselor. Nu beau, nu mai fumez de peste şapte ani, sunt în general cuminte şi cu minte. Dar poate că ar trebui să tai chestia de mai devreme cu alunele de pădure.

Timpul.
De la o vârstă, timpul nu mai e atât de lung, crede-mă. Sigur, pare lung şi greu-trecător din cauza restricţiilor. Doar pare, te asigur – cel puţin pentru mine. Iar liber? Depinde ce înţelegi prin liber. Nu e golit de conţinut, ţine de fiecare să şi-l mobileze cum poate, cum vrea şi cum îi place. Eu, unul, îmi ocup şi timpul liber. Altfel m-aş culca la 10 seara, nu la 2 noaptea. Îl las să mă domine şi-i creez iluzia triumfului. Comentatorii de fotbal spun despre cei care se lasă dominaţi că "absorb presiunea". Aşa şi eu. N-a reuşit Proust să domine timpul şi o să reuşesc eu? Să fim sobri.

Net?
Prea mult, mult prea mult. Cred că trei ore. Şi văd de toate: literatură, comicării, câte-un trailer de film, muzică etc.

Citit?
Paradoxal, citeam mai mult înainte. Mergeam zilnic cu transportul în comun, care era locul meu preferat de lectură. Citeam destul de mult şi la editură. Acum, de când sunt acasă, culmea, citesc mai puţin. În schimb, scriu şi traduc cu spor. Ultimele cărţi citite sunt "Sărutul pictat" de Elizabeth Hickey, "Leii Siciliei" de Stefania Auci şi "Memoriile unui trădător" de Lupu C. Kostaki. Acum citesc "De la Golania la #Rezist" de Ruxandra Cesereanu. În rest, cum am spus la început, scriu şi traduc. Termin chiar acum o carte pentru Humanitas, "Recviem vesel pentru tata". Şi am trei traduceri asumate prin contract: două cărţi ale lui Jonathan Coe, una a lui Martin Amis. M-am apucat deja de prima, "Middle England" a lui Coe.

Vezi viitorul?
Oho, proiecte am berechet. Literare şi turistice. Un roman în lucru, care va trebui continuat cu hărnicie, fiindcă până acum mai mult am vorbit despre el decât am scris. O carte de povestiri româneşti din vremea pandemiei. Şi o alta de proze italiene, fără legătură cu pandemia. În rest, turism – dacă şi cât va îngădui buzunarul. Suntem deja pe punctul să ratăm două city-break-uri, dar ne vom răzbuna. Am multe ţinte dintre care să aleg pentru anii viitori: Liguria, Puglia, Bretania, Valea Loarei, Bavaria, Croaţia, Malta, capitalele scandinave, o întoarcere în Lombardia. Şi, la un moment dat, dacă s-o putea, Buenos Aires. Singura dorinţă extraeuropeană. Ăsta e răspunsul lung. Răspunsul scurt e "văd viitorul în culori vii şi plăcute".

Moartea, cum arată?
Tu crezi că ea ştie cum arăt eu? Suntem chit.

Dumnezeu, ce-ți zice?
Aici îţi fac legătura cu Andrei Pleşu, l-am citit ieri şi spune (mult mai bine) exact ce aş spune şi eu, mai cu seamă în săptămânile astea: "Eu, unul, refuz să cred că Bunul Dumnezeu are reflexe de şef de post (asta apropo de ispăşirea punitivă – n. m.). Prefer să sufăr ca Iov, adică să cer lămuriri, să cer să mi se arate cumva sensul nenorocirii. Aştept, adică, să mă simt însoţit în catastrofă de asistenţa divină, să pricep rostul răului. Iar câtă vreme nu pricep, să mi se îngăduie să pun întrebări, să-mi declar nedumerirea, să sper într-un liniştitor mesaj dumnezeiesc. Din Cartea lui Iov rezultă că însuşi Creatorul preferă un interlocutor ofensiv unor «avocaţi» de ocazie, adormiţi într-o conformitate funcţionărească."

Paștele 2020.
Acasă, cu două candele aprinse, cu câteva ouă roşii, o felie de friptură şi una de cozonac. Şi un pahar cu vin. Respect consemnul, e cel mai uşor lucru de făcut.

Provizii.
Am provizii decente, absolut decente. Nici nu ştiu dacă li se poate spune "provizii", doar cu indulgenţă. Oricum, oroarea mea de magazine e enormă, mă feresc cât pot de ele şi noroc că are cine să meargă la cumpărături în locul meu. Nu avem stocuri, iar ce se consumă se înlocuieşte săptămânal.

Shopping.
Irina merge la cumpărături. Nu doar acum, de obicei. Şi când ne duceam la câte-un film la mall şi ea avea chef de cutreierat prin magazine, mă aşezam unde găseam loc, citeam şi o aşteptam. Cât era nevoie. Nu mi-e frică de locurile publice, dar îmi displace organic statul la coadă. Nu am răbdare nici dacă sunt trei persoane în faţa mea.

Ritualuri
Am destul de puţine zile când regret că nu mai pot tatona ritualul unei mese, că nu o mai pot anticipa prin ocolişuri filozofarde, că nu-i mai trăiesc simbolurile cum se cuvine. Mă hrănesc funcţional, pur şi simplu. Uneori, pe un colţ de masă sau pe braţul unui fotoliu. Iar dacă dau peste ceva care-mi place, în loc să prelungesc plăcerea, devin găman. Înfulec ca Azorel. Am preferinţe şi reticenţe, ca orice om, dar în general mănânc ce mi se pune în faţă. În general, insist. De gătit nu gătesc. Ştiu să fac doar cartofi prăjiţi şi ochiuri. Iar primii sunt de evitat. Aşa că-i las pe cei mai bine echipaţi să decidă.



Zilnic te trezești în aceeași realitate: stai acasă. Mintea ta cum acceptă acest lucru?
Cred c-aş fi acceptat mult mai greu (probabil că n-aş fi accceptat deloc) ideea că mă trezesc în fiecare zi într-o realitate care nu înseamnă acasă. Repet, acum trăim doar o suspendare temporară, ca la handbal. Înţeleg că aşa trebuie, că aşa e bine, şi mă conformez. E adevărat, sunt în situaţia convenabilă de-a nu avea copii mici, animale care trebuie scoase la plimbare, bătrâni în întreţinere. Suntem doi oameni stăpâni pe mintea şi pe picioarele lor. E uneori incomod că ne plimbăm cu porţia şi doar în jurul blocului, dar nu o s-o luăm razna din atâta lucru.



Mulțimea.
Acum mai mult ca oricând o văd ca pe o abstracţie capabilă să capete contururi concrete. Şi să fie adulatoare sau ostilă, exuberantă sau posacă, fermă sau manipulabilă.

Ce înseamnă cei care se întorc acasă - pentru tine?
Nu-l acuz pe niciunul dintre cei care se întorc. N-am dreptul s-o fac, din tihna apartamentului meu. Fiecare are nişte motive pe care le crede prioritare şi esenţiale. N-ar fi cuviincios să le predic rezonabilitatea şi logica unor oameni care au fost daţi afară de la muncă şi din case. A unor oameni care şi-au pierdut rostul, oricare ar fi fost acela. E în întoarcerea asta un întreg cocktail de aluviuni morale şi nostalgie, de frică şi emoţie, de nerăbdare şi repliere strategică, de regăsire a locului sigur şi prudenţă. Şi e foarte uşor să fii înţelept când nu te afli în condiţie de risc.

Cât de mult te-a ajutat cultura ca să poți discerne între bine-rău.
M-a ajutat să văd că sâmburele malefic al fiinţei omeneşti nu e vorbă goală. Şi că pervertirea e mereu la îndemână. E de sperat totuşi – nu şi de crezut, atenţie – că în balanţa finală binele va cântări măcar un pic mai greu. Ca în reclama cu Tecău: "măcar aşa, un pic".







CITEȘTE ȘI SCRIE ÎN JURNALUL ANTI-covid 19
Augustin Ioan
Valeriu Nicolae
Alexandru Tomescu
Mirel Bănică
Andrei Crăciun
Andrei Vieru
Lucica Mardale
Teodor Baconschi
"Acasă" la Ruxandra Cesereanu

Freud Netflix

VIDEO Coronavirusul și Sergiu Ion Ciobotariu. Cum știrea devine un basm cu Făt Frumos

Paul Goma ucis de coronavirus
Patriarhul Teoctist

Ordonanță militară

Nu fă Nuntă și nu fugi din carantină

Mâncare, alimentație sănătoasă și hârtie igienică
Diaspora vine acasă
Minciună si Fake News
Anxietate depresie
Dragoste de părinte
COVID 19, prietenul meu










13870 de afisari



Un om încântător,
comentatordiletant [utilizator], Joi, 9 aprilie 2020, 10:54
+15/15
Și când îl citești și când îl asculți - se pare că și când dă interviuri :-)
Relaxant,util,instructiv
persuasiv [utilizator], Joi, 9 aprilie 2020, 10:11
+13/13
si inaltator.Simti ca esti una cu personaju'.Sau te poti simti adulator sau ostil,exuberant sau posac,ferm sau manipulabil.Adica,''una cu multimea''.Alea,alea,in toate cele...
inca 6 comentarii comenteaza
Cookie Settings