Ana Barton: S-a activat instinctul de cloșcă. Îmi apăr copilul și bărbatul. Îi pup de câte ori îmi ies în cale - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,3517sâmbătă 30 mai 2020
​Acasă Sănătate / Jurnal ANTI-covid 19

Ana Barton: S-a activat instinctul de cloșcă. Îmi apăr copilul și bărbatul. Îi pup de câte ori îmi ies în cale

de Eugen Istodor Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 8:45
- a A+
Imagine
​​Cine este Ana Barton? O tipă care te inspiră. Când pune mâna și scrie, cărțile ei readuc dragostea pe pământ. Așa se-ntâmplă inclusiv cu ultima sa carte Nemuritorii de rând. Când se urcă pe catedră și vorbește motivează inimile celor tineri. Întotdeauna găsește cuvinte care alină, provoacă și dau bice unei vieți mai bune. Intrăm astăzi în casa Anei Barton. Ana, ce să facă? O rugăciune, un legănat de pisici. Apoi? Apoi, poți privi singur în casa omului.


Ce gesturi faci dimineața?
Aceleași de cîțiva ani încoace. Mă trezesc și îmi spun rugăciunile în timp ce legăn, pe rînd, pisicile. Avem trei.
Cum îți petreci ziua?
Momentan, adică de vreo lună încoace, cam nesănătos. Sînt prea mult pe net și pe știri, prea mult.
Ce gesturi faci seara?
Îmi spun rugăciunile de seară, pup copilul, bărbatul și pisicile, mă culc. Copilul e pupat de mai multe ori pe zi, și bărbatul, dar tu m-ai întrebat de dimineață și de seară. Cu copilul nu avem același interval somn/veghe, se culcă tîrziu, se trezește tîrziu. Așa că îl pup ziua și seara, dimineața ar însemna să intru să-l trezesc.
Simți cum te "robotizezi"?
Singurul lucru care nu-mi convine la comportamentul meu e că mă uit pe mine însămi pe net și pe știri, uneori sînt simultan în amîndouă. Încă nu fac nimic eficient, dacă nu pui la socoteală faptul că azi-dimineață am observant cu stupoare că mi-a albit foarte tare părul.
Cum te îmbraci? Cum îți simți hainele?
Nu vreau să fac gesturi forțate, să mă-mbrac în haine de oraș, să mă-ncalț în pantofi de oraș, nu vreau sub nicio formă să mă prefac că ceea ce trăiesc e altceva. Am haine comode, sport. Nu-mi mai dau cu ruj deloc, dar de vreo cîteva zile dau cu puțin parfum.
Cum stai cu plictiseala?
Nu știu ce înseamnă plictiseala, nu am trăit niciodată așa ceva.
Cu ce ochi îți vezi familia zilnic?
Cu ochii recunoștinței. Și cu iubire. Da, chiar și cînd ne mai enervăm unii pe alții, așa cum li se-ntîmplă tuturor oamenilor vii.
Cum percepi casa? Cum reziști frecușului zilnic?
Eu sînt o femeie acăsoasă , dacă-mi permiți licența. Nu s-a schimbat nimic în percepția asupra casei, nu există frecuș zilnic. Vreau să zic, alt frecuș.
Ce lucruri în casă faci cu ocazia acestui moment de criză?
Niciunul nou. În afara faptului că nu ies din casă.
Cum v-ați împărțit zonele și rolurile în casă?
Încercăm să-i dăm fetei cît mai mult spațiu. E adolescentă, sîntem foarte mîndri de ea că nu se mișcă din casă, știm cît îi e de greu. Așa că avem grijă ca ea să simtă că are aer. Noi doi căutăm același lucru: să ne dăm spațiu. Dimineața și seara stăm unii cu alții, toți trei sau cîte doi, mă rog, cînd se trezește și fata, pe la prînz, dar pe timpul zilei fiecare caută să-și vadă de ale lui. Copilul ne ajută foarte, foarte mult la curățenie.

Cu ce gesturi te contrariază tinerii din jurul tău?
Cu niciunul. Merg în școli de șapte ani, le cunosc foarte bine. Nu mă așteptam să se schimbe ceva, nu într-un timp atît de scurt. Gesturile sînt consecințele convingerilor, emoțiilor și obișnuințelor, nu există gesturi nemotivate, chiar dacă oamenii nu sînt conștienți de acele motivații.

Care sunt stările prin care trece fiica ta?
A avut un singur moment mai dificil, săptămîna trecută, în care a zis că îi e greu, că nu mai poate, dar a trecut într-o zi. Se mai enervează din cînd în cînd, dar e normal, e tînără, e plină de viață. Ea e cea care ne-a făcut și un program zilnic, pe care pînă acum nu l-am respectat cine știe ce, dar e foarte bun și variat, cuprinde sport, dans, lectură, teatru, adică noi să facem teatru, nu să ne uităm, șmotru, aici ne-am conformat toți, să ne uităm la filme, aici ea și bărbatul meu au rezolvat, dar separat, nu împreună, eu nu m-am uitat la niciun film. Vorbește cu prietenii, colegii și profesoriii ei des, mi-a arătat un mesaj de la dirigintă, în care doamna îi scria "dacă vrei să vorbim orice, nu de școală, ce vrei tu, eu sînt aici, doar să-mi spui", iar doamna are și ea doi copii și pe toți ceilalți elevi.

Ce instincte/sentimente s-au activat mai puternic față de familie? De ce?
Simt nevoia să îi apăr. Deci, instinctul de cloșcă. Bine, era oricum foarte dezvoltat la mine, dar acum e la paroxism. Vezi tu, mie îmi place rutina, bine, consider că nu există, vorbesc despre ceea ce numesc oamenii rutină. Încerc să-ți spun – sper să-mi și iasă, că-ți răspund fără să intenționez să reformulez, cum iese, așa e bine – că eu îi iubesc foarte mult pe toți ai mei și de cînd s-a născut fata mea am înțeles cu inima, iar cu mintea numai de vreo zece ani, că eu nu dețin oameni, nici animale, e o chestiune de dar, de bucurie că sîntem unii cu alții, îi descopăr de mai multe ori pe zi pe ai mei, pe toți, oameni și pisici, mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mi i-a dat să-mi fie aproape, e o minune. Eu trăiesc așa de mulți ani, acum doar simt acut nevoia să-i apăr, iar asta mă sfîrtecă atunci cînd mă gîndesc la părinții mei, care sînt singuri în alt oraș.

Ți-e frică de COVID 19? Cum s-a manifestat frica la început? Cum ești acum?
Sigur că mi-e frică, eu sînt în grupa aia pe care scrie "mort", în caz că mă infectez. Lupt cu frica, uneori îmi iese mai bine, alteori mai prost, mai și rîd, e omenesc rîsul, mai detensionează, ți-am zis că mi-a albit părul în săptămînile astea, crezi că a albit de nebun? Dar nu se vede că mi-e frică nici în ce spun, nici în ce fac. Dacă m-ai vedea, ai zice că sînt expresia zenului. Mă țin cît pot de bine de mine, mă rog mult, le scriu oamenilor #dincălimară, le citesc în fiecare seară, doar voce, ca să poată ei imersa în poveste, nu să fie atenți la mine, ci la poveste. Care sunt zvonurile care te-au marcat? Niciunul. Nu iau nimic de-a gata.

Cum ai știut că-s fake-uri?
Unele au fost atît de grosolane, că pur și simplu n-aveau cum fi altceva. Care sunt știrile oficiale care te-au marcat? Numărul imens de infectări și de decese din lume, faptul că știu că în ce ne privește e doar o chestiune de timp. Scurt. Apoi, nepăsarea oamenilor față de ceilalți oameni: minciuna, fuga din izolare și carantină. Știu că lipsa asta de păsare ne va costa pe noi, românii, cel mai mult. Cum ai gândit despre ele? Cu gîndul unei furnici în fața imensității universului.
Ți s-a restaurat încrederea în instituțiile oficiale?
Nu, deși îmi dau seama ce presiune uriașă e pe ele acum.

Cum îți simți trupul? Faci exerciții cu el?
Îl simt liniștit, calm, mult mai deștept decît sînt eu. Mai puține decît ar avea el nevoie, dar încă mă îndură trupul meu. Nu voi întinde coarda însă, nu voi profita.

Cum vezi timpul care este tot mai lung și liber?
Viu. E un timp viu, slavă Domnului.

Cum domini timpul?
Hahahaha! Mă bucur de el, mă supun lui, sînt mulțumită că există, cum să domine un om timpul?

Care este durata consumului tău de tv?
Mare, avînd în vedere că înainte era cvasiinexistentă. Mereu există în casă un canal de știri care ne macină mințile. Chiar dacă, de exemplu, acum l-am amuțit.

Cît timp pierzi pe net? Ce anume urmărești?
Mult. Vreau să simt pulsul, să-mi dau seama ce simt oamenii, ce cred.

Cât timp citești? Ce citești? Ce alte activități faci?
Citesc destul de puțin, mă concentrez greu. Am cîteva cărți începute, și ficțiune, și nonficțiune. Scriu de mînă. Scrisul de mînă e o poveste în sine, te poartă cu el fără să-ți dai seama, indiferent ce scrii.


Cum vezi viitorul?
Ca pe o reașezare.
Cum arată moartea?
Probabil că arată cu dinții, nu cu degetul, ca noi.
Cum arată Dumnezeu?
Slavă Domnului, nu știu. Ce știu e că se vădește prin oameni, iar acum, recunosc, sper într-o intervenție directă, că e jale.
Cum arată Paștele în vreme de coronavirus?

Nu vom merge la biserică, firește, vom sărbători Învierea acasă, vom cînta la miezul nopții "Hristos a înviat din morți/ Cu moartea pre moarte călcînd". Ai să vezi, va fi ceva minunat, neînchipuit de frumos.
Ai făcut stocuri de alimente? 

Oarecum, avem cîte ceva, însă nu-mi dau seama ce perioadă de timp ar acoperi, la o adică. Nu știm să facem stocuri de alimente.
Dar de dezinfectanți?
Da. Dar spirtul aproape l-am consumat.
Cum te aprovizionezi? 

Bărbatul meu se ocupă de asta. E foarte scrupulos, dezinfectăm tot cînd ajunge acasă.

Pregătitul hranei.
Gătesc de cînd aveam 12 ani. Acum am 46. Noi nu mîncăm semipreparate niciodată. Gătitul e dragoste, e păsare, e inspirație. Mănînc cartofi copți, brînză, iaurt, salate. Pentru ei fac supe, ciorbe, orez, tot felul de variante de felul doi, prăjituri, amîndoi vor prăjituri. Mănînc puțin, am și slăbit, dar ăsta e un lucru bun.

Zilnic te trezești în aceeași realitate: stai acasă. Mintea ta cum acceptă acest lucru?
Mintea mea e a unei fiice de militar. Acceptă ordinul, îl execută. E stare de urgență, un fel de război. Nu e nimic de comentat, faci ce îți spun autoritățile să faci și nu faci ce îți spun să nu faci.

Cum vezi acum "mulțimea"?
Nu există mulțimi, există oameni. Fiecare om e o poveste vie.

Ce înseamnă pentru tine cei care se întorc acasă?
Oameni care nu mai au unde munci, unde sta, ce mînca.

Cât de mult te-a ajutat cultura ca să poți discerne între bine și rău?
Mai mult decît pot măsura, dar la fel și credința, la fel și viața pe care o trăiesc, dar și cea pe care o observ. Totul mă ajută, într-un fel sau în altul, chiar dacă nu-mi dau seama pe moment.


FOTO: SIMONA VOICESCU
PAGINA FACEBOOK Ana Barton
BLOGUL Ana Barton


10268 de afisari


foarte frumos
maryus999 [utilizator], Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 14:11
+1/5
mi.a placut foarte mult fraza : ii pup de fiecare data cand imi ies in cale . o famile frumoasa :)
comenteaza
Cookie Settings