Andrei Găitănaru: Învierea? Sting toate luminile în casă. Aprind un chibrit. De la chibrit, o candelă. Și spun soției și copiilor mei: veniți de luați Lumină! VIDEO - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,0751joi 06 aug 2020
​Înviere 2020 Jurnal ANTI covid 19

Andrei Găitănaru: Învierea? Sting toate luminile în casă. Aprind un chibrit. De la chibrit, o candelă. Și spun soției și copiilor mei: veniți de luați Lumină! VIDEO

de Eugen Istodor Marţi, 14 aprilie 2020, 10:45
- a A+
Imagine
Andrei Găitănaru îmbină în mod fericit filozofia antică, teologia patristică și psihoterapeutica. De câteva Învieri, am ritualul să vorbesc cu el. Are darul rar să mă limpezească. Și acum, la fel am făcut. Păi, unde să mă duc? Urlă disperații pe net sau din chilii, că să ieșim să luăm Lumină de Covid. BOR-ul dă comunicate seci că să nu ieșim de Înviere. Patriarhul Daniel tace-n barba lui, fără să dea un sens acestui Acasă împreună în Lumină. Andrei Găitănaru mi-a dat din nou sens. Înviere 2020.


Citând din Sfinții Părinți, el spune că fiecare Liturghie este o Înviere. Găitănaru numește icoana casei ca pe o biserică. Vorbește de Lumina de la chibrit, lumină fără păcat. Plină de sens, plină de sănătate.

Reporter: De ce ne-a dat Dumnezeu să îndurăm?
Andrei Găitănaru:
Sincer, nu cred că ne-a dat Dumnezeu. Nu sunt în tabăra asta. Dumnezeu poate a permis să se întâmple asta. Noi ne-o facem cu mâna noastră, iar prezența Lui întârzie răul să se întâmple. Mi-e greu să vorbesc eu în numele Lui. Dar Sfinții Părinți spun că Dumnezeu lasă să se întâmple anumite lucruri, dar nu din pedeapsă. Nicio pedeapsă nu exista aici, pedagogia divină nu conține pedeapsă. Există în schimb vindecare, terapie. Ne dezmeticim când ne lovește suferința. Poate ispita binelui sau stării de bine e foarte grea, pentru că uităm, uităm inclusiv pe noi înșine când ne e bine. Și acum pare că trebuie să schimbi cumva. Am fost puși sub cheie de natură, de natura pe care am abuzat-o. Uite cât de puțin îi trebuie naturii ca să respire. Nu mă refer la a nu merge la muncă. Mă refer mai degrabă la faptul că ne lăsăm mașinile acasă. Atât. Și natura se schimbă în bine.

Întregul dialog cu Andrei Găitănaru este aici. În text am indicat minutul-secunda unor replici memorabile. 00:33:14



Ce ne facem? Nu mai mergem la biserică.
Biserica asta de care vorbești este în sufletele noastre. Biserica din interiorul sufletului tău. Este o mare minune. Dacă nu există biserica asta din suflet, în care tu să te închini, tu să-l vezi pe Dumnezeu, biserica-clădire n-o mai înțelegi în toată semnificația ei. [00:36:03]

Luăm lumină de la chibrit.
Eu o să fac așa: o să sting toate luminile în casă. Scot wifi din priză. Nimic să nu zornăie, să nu miște și o să aprind de la un chibrit o candelă. Și de acolo o să luăm lumina și o să zic eu: veniți să luați Lumină. [00:36:29]

Nu e pacatos?
Gestul asta nu e deloc păcătos, e cât se poate de canonic. Luăm lumină! Este un gest simbolic care produce realitate în interiorul nostru. Și noi avem nevoie de simboluri. Avem nevoie de foarte multe-multe simboluri. Pentru că modificări realități în noi. Se nasc realități noi. În cazul acesta putem fără probleme să luăm lumină de la candela noastră, de acasă, ba chiar este că este ceva foarte frumos aici în această recluziune. În această proprie inferioritate. Ne luăm lumină, în casa noastră, în sufletul nostru. Nu mai putem bifa mersul la biserică. Luăm lumină, hai să ne îndopăm. Acum, nu se mai poate. E de acasă. E bine să-ți fie dor. Și să-ți dai seama de ce ai nevoie. Biserica, în tradiția Sfinților Părinți, este icoana. Este o icoană. Icoană a bisericii din sufletul omului și o icoană a bisericii împărătești, cerești. E un intermediar între cele două. Partea proastă e că noi nu le mai avem nici pe unele, nici pe celelalte. Nici biserica cerească nu prea suntem conștienți de ea. Nici biserica din interiorul sufletului nu prea știm de ea. Nu e o problemă pe de altă parte că o să zicem atât de mare că nu primim lumină și nu ne împărtășim. Spune un arhimandrit care trăiește la Essex în obștea Sfântului Sofronie Saharov. Spune pe bună dreptate. Orice Liturghie este pascală, este înviere. În orice liturghie. Ce se întâmplă este răstignirea și moartea și învierea Lui Dumnezeu, cu lumină pascală cu tot. Ori ar fi bine să ne amintim asta. Că de fapt în fiecare Sfântă Liturghie avem tot, totul se recapitulează acolo. Nu cred că trebuie să facem anul acesta act de mărturisire în cazul ăsta. Nu este vorba despre o interzicere a credinței noastre, o punere sub lacăt. E doar o situație critică prin care întreaga societate trece, vom trece împreună cu toții. Și sperăm să fi învățat la finalul ei niște lucruri. De asta mi e cel mai teamă, și în cazul meu. Sper să rămân cu lucrurile pe care le-am agonisit, câteva lucruri din aceste momente. Cel mai simplu este să mă întorc la felul în care trăiam înainte.

[00:36:50]



Lumina ta va veni nu de la Ierusalim cu avionul, ci de la chibrit.
Da. Te-ai întrebat oare cum a putut creștinismul să supraviețuiască timp de o mie nouă sute de ani până acum?

Ești psihoterapeut. De ce ți-e frică?
E foarte important să fiu în contact cu mine și cu fricile mele. Uneori tinzi, când ești mai concentrat asupra celuilalt, să nu te vezi neapărat atât de bine pe tine. Asta în timpul întâlnirii de terapie, dar vine un moment în zi în care oricum ajungi să te simți pe tine, ca om. Te poți trezi că ți-e teamă de moarte. Nu ne putem ascunde de această frică, ca s-o depășim trebuie să ne confruntăm cu ea. Teama de control, că nu mai pot face ce vreau eu, cum vreau, când vreau. Asta înseamnă că mă simt îngrădit în drumul dezvoltării mele, al libertății mele. O altă angoasă? De instabilitate. Aș vrea să-mi setez viața într-un fel. Să știu că luna viitoare poate apuc să mă duc la munte, că poate apuc să ies în parc. Mi-e dor de stat în natură. Aș vrea să-mi pot spune că nu știu ce voi face la vară sau la toamnă. Și nu pot. Nu pot să-mi setez viața așa cum eram obișnuit să o fac, chit că nu reușeam să-mi ating toate obiectivele. Acum brusc e mai complicat. Sunt obligat să trăiesc numai în prezent. Este partea bună a crizei de acum. Trăiesc concentrat pe aici și acum. Evident îmi fac planuri. Vine Paștele, nu? Totul stă sub semnul imprevizibilului și cumva trebuie să mă obișnuiesc cu ideea asta. Să stau cu mine cel de acum. Mă vizitez mai mult pe mine cel de acum. Nu pe cel care va fi.



Nu e înspăimântător acest prezent continuu?
Orice neobișnuit este într-o măsură înspăimântător, îți dă un disconfort. Bine și ce neobișnuit este într-o anumită măsură înspăimântător îți dă un mic disconfort. Îi spuneam duhovnicului meu: "Părinte am o idee, să facem aia și aia." El zâmbea: "Stai să vedem. Mâine murim." Cu alte cuvinte ai răbdare! Sigur, ne propunem ceva să facem, țintim, avem obiective, dar hai să fim atenți la noi cei de acum. La cum ne trăim viața în prezent, la ce simțim, la ce ne dorim. Un exercițiu foarte bun este între a distinge ce vrei, fără să faci ceva în privința acestui "ce vrei". În ultimele zile, în ultima perioadă, am interacționat cu mai mulți oameni care nu aveau nici măcar exercițiul de aș spune ce vor. Repet fără a lua o decizie în privința lui ce vreau. Vreau să mă duc la munte. Vreau asta, îmi doresc foarte mult să o duc la munte. Pot să mă duc la munte? Asta e altă întrebare. De multe ori, pentru că ne e teamă, pentru că ne este greu, nici măcar nu ne mai spunem ce vrem, nu ne mai mărturisim ce vrem noi de fapt. (Dialogul în toată frumusețea lui la 00:03:48) Ce rost are aceasta să elucideze în bine ce vrei. Când ști ce vrei înseamnă într-o anumită măsură mai bine cine ești. A nu te preface că vrei ceva sau că nu vrei ceva. A TE PREFACE înseamnă a te ascunde după o mască. Masca convențiilor sociale, masca așteptărilor părinților ori masca ambițiilor personale. Dar tu. u ai timp să-ți spui asta. Jumătate de viață galopezi cu masca asta. Iar după ce ai tot ce crezi că ți-ai dorit, îți spui că nu ești fericit cu ce ai, Domle, chiar asta vreau? Parcă nu e bine. Parcă mai e ceva și atunci după ce aparent ți a atins obiectivele astea ajungi să îți dai seama că nu te ai vizitat că nu ai stat cu tine să te întrebi despre ce vrei. [00:05:39]

Se cumpără saci de făină. De mălai. Tone de hârtie igienică. Asta este relația cu necunoscutul. Alimentația ține de instinctul nostru de conservare. Când auzi că e un pericol prin preajma, ce faci? Măcar să fii prevăzător. Sunt mai multe variante de adaptare, de confruntare cu o situație periculoasă. Poți să o negi. Nu se întâmplă nimic. Dar poziția asta este riscantă. Cea mai relaxată situație este că dacă se întâmplă ceva rău, tu să fii pregătit. Până și relația cu corpul e alta pe vremea asta. Când ești copleșit de frică, sistemul imunitar scade de pildă. Varianta cea mai potrivită este asta a echilibrului. Prevăzător. Dar echilibrul, aceea prevedere ține iarăși de vizitarea prealabilă a sinelui. Cum ai reacționat personal? M-am adaptat treptat. Era o seară, aveam de cumpărat niște lucruri. Și am cumpărat câteva lucruri în plus. Apoi, mi-am propus să urmăresc cu mai multă atenție știrile, să văd ce se întâmplă. Au fost seri în care m-am mai speriat. Se întâmplă când ești obosit. Nu mai ești atât de puternic, nu mai ai aceeași capacitate de a procesa informația, ești permeabil față de emoția colectivă. O oboseală vine și din contaminarea de pe rețelele sociale. Se transmite multă emoție colectivă, inclusiv pentru că ai mulți oameni care sunt alarmați și scriu din acea poziție. Apoi mai ești și tu propriu zis. Tu recepționezi mesajul și ai loc să proiectezi. Ca atare tu nu vezi poziția, starea celuilalt, nu citești corect emoția lui, nu ghicești cele scrise mai mult de propria ta stare. Poate că dacă te vezi față-n față cu omul respectiv altfel stau lucrurile, dar șa ești tu cu starea ta și cu o stare alarmistă venită de la celălalt. De multe ori, contribuim și noi cu emoția noastră la cea colectivă. Este un bulgăre mare care tot crește crește crește din fața căruia trebuie să te retragi literalmente. Ori, oare când conștientizăm că am fost prinȘi sub acest bulgăre? M-am prins și eu de vreo câteva ori. Și atunci mi-am făcut un reflex să citesc dimineața pe Hotnews. A fost? N-a fost? Mai arunc o privire seara. Eu nu mai stau să citesc articole, analize. Mi am dat seama că lumea nu se schimbă în bine dacă eu citesc mai mult. OK am înțeles cam ce am de făcut, să mă protejez, să port mască, să fiu atent, să mă spăl mai des. Nu devin acum expert în virus. Lumea nu devine mai bună mai repede. Am mâncat de toate. Am consumat tot ce n-am visat o viață. Icrele de manciuria, somonul sunt nimicuri. Stomacul e plin de haleală de lux. Consumăm extravagant și excentric. Da. Iată că Magic nu am ieșit din coronavirus. Ne-am dat singuri o compensație. E ceva de felul ăsta, adică avem nevoie de alinare, suntem speriați, ne e greu. Multe lucruri nu prea putem să facem. Să te plimbi, nu. Aia nu, aia nu. Este ca atunci când în perioadele stresante, fără coronavirus, ne duceam la frigider sau ne cumpărăm ceva de mâncare, deși știam că vor regreta. Ori, asta s-a întâmplat. Problema nu este mâncarea propriu-zisă. Cel mai grav este momentul în care ne invadează anxietatea. Acum ne oferim într-un fel o alinare, știm pe ce butoane să apăsăm, ce răspuns primim. Apoi, un moment intermediar dar la fel de dăunător este cel al dependențelor, care pot duce la boli, modificări fizice sau psihice. [00:19:26]



Tu?
Eu nu sunt poate foarte relevant pentru țara asta pentru că eu încerc să astâmpăr foamea pur și simplu cu un colț de pâine în ulei de măsline și puțină sare. Face minuni. De gătit gătește soția mea. Gătește foarte bine, ea este în stare să gătească trei lucruri foarte bune în același timp.

Ultima dată ce ți-a gătit?
Ce am adus de la piață. Supă foarte bună cu lobodă și leurdă și orez cu toate frunzele găsite prin piață. A fost un succes! Pentru că s-au bucurat și copiii de mâncarea asta de post.

Copii! Copii!
Uite eu de pildă în perioada asta am început să desenez. Întâmplarea face că am doi copii la liceu la Tonitza, iar cea mică Sânziana și ea probabil că le va călca pe urme. Ori mă uit la lucrările copiilor mei, am rămas cu gura căscată. Și m-am flambat. Mi-am adus aminte de plăcerea pe care o aveam în copilărie, când desenam. Și m-am apucat și eu. E întrecere cu copiii.

Ce mai faci?
Eu cânt la caval. Am descoperit că și asta mă bucură. Improvizez. Greșesc, mă enervez. Aveam un vecin saxofonist Și tot ascultându-l mi-am dat seama că asta e repetiția. Greșești, o iei de la capăt. Trebuie să ai răbdare să lucrezi cu sunetul și cu propria ta interioritate.



Cu puștimea?
Ieșim afară în ultima vreme, în sensul că eu o aleg, ei se plimbă cu bicicletă. Avem filme pe care le vedem împreună. Am căutat pe harduri vechi. Și am găsit Fantasia 2000. Și ne-am bucurat cu toții de film. E o minunăție o bijuterie.



Încerc cumva să găsesc să regăsesc lucruri pe care le am mai văzut. Pe care le uitasem. Dacă au chef copiii mă însoțesc. Poate aud mai des întrebări: ce-au zis aici, ce e acolo? Nu țin uneori pasul cu narațiunea care iese din obișnuința vizuală. Dar se uită cu mine. Când nu se uită, nu se uită. Nu-i o problemă. Cum văd ei toată povestea asta? Îi afectează faptul că nu mai pot socializa față în față, nu se mai pot vedea. Se simte asta. Suplinesc cu WhatsApp mult. Dar de fapt nu mult. Doar atunci când se mai aprinde câte o discuție pe un grup. Nu-i ceva constant. Au nevoie de o așezare. Am avut cumva grijă să le facem un program care să presupună o anumită ritmicitate. Își fac temele în timpul zilei, apoi își mai ocupă timpul cu partea artistică desenează, pictează.

JURNAL ANTI-COVID 19 ACUM și pe CANALUL YOUTUBE Perspektiva
File din jurnal aici, pe Hotnews.ro/Perspektiva

Costin Popescu


Doina Ruști

Ana Barton


Radu Paraschivescu


Gelu Duminică


Augustin Ioan


Valeriu Nicolae


Alexandru Tomescu


Mirel Bănică


Andrei Crăciun


Andrei Vieru


Lucica Mardale


Teodor Baconschi


"Acasă" la Ruxandra Cesereanu


Freud Netflix

VIDEO Coronavirusul și Sergiu Ion Ciobotariu. Cum știrea devine un basm cu Făt Frumos

Paul Goma ucis de coronavirus
Patriarhul Teoctist

Ordonanță militară

Nu fă Nuntă și nu fugi din carantină

Mâncare, alimentație sănătoasă și hârtie igienică
Diaspora vine acasă
Minciună si Fake News
Anxietate depresie
Dragoste de părinte
COVID 19, prietenul meu


7007 afisari



Nu-i cazul de miștocării.
asavreau [utilizator], Marţi, 14 aprilie 2020, 14:09
+2/10
Hai sictir.Este o impertinență.Lasă-i pe oameni să aleagă.Scrie//după//cum a fost.Grăbitu-le!Da ,tu,autorul articolului.
consecintele?
l000 [utilizator], Miercuri, 15 aprilie 2020, 8:33
+1/1
Pun si eu o intrebare. Consecintele nu le suportam toti? Nu numai cei care aleg ce le place....
inca 1 comentariu comenteaza
Cookie Settings