Ce spun experţii în legislaţie despre decretul lui Trump care vizează social media - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,2521joi 16 iul 2020

Ce spun experţii în legislaţie despre decretul lui Trump care vizează social media

de I.B. Sâmbătă, 30 mai 2020, 14:19
- a A+
Imagine
Donald Trump a emis un decret prezidenţial prin care speră să impună restricţii asupra companiilor de internet. Dar poate decretul prezidenţial să limiteze activitatea social media? Specialiştii americani în drept sunt sceptici, conform NBC.


Donald Trump e în conflict deschis cu Twitter, platforma care l-a ajutat să devină preşedinte. În binecunoscutul său stil, a pus tunurile pe platformele social media, pe care le acuză că vor să reducă la tăcere vocile conservatoare. În consecinţă, a emis un decret prezidenţial prin care speră să impună restricţii asupra companiilor de internet, citează Mediafax.

Totuşi, legislaţia americană protejează site-urile web în încercarea lor de a elimina conţinutul obscen, violent sau care le încalcă termenii şi condiţiile de utilizare. În aceste condiţii, poate decretul prezidenţial să limiteze activitatea social media?

Specialiştii americani în drept sunt sceptici.

"Twitter, Facebook şi alte platforme asemănătoare au imunitate cu privire la editările pe care la fac, inclusiv cu privire la mediul politic", spune Eugene Volokh, un reputat jurist de la UCLA. "Ne place sau nu, este o decizie a congresului american. Poate unii ar fi preferat un alt model, în care cei care restricţionează dreptul la libera expresie să răspundă pentru asta, dar congresul a respins aces model."

"Esenţa acestei legi este să confere companiilor de internet puterea de a decide ceea ce cred că este potrivit pentru publicul lor", spune Eric Goldman, profesor de legislaţie pentru internet la Santa Clara University. "Şi, în vreme ce decretul ordonă Comisiei Federale a Comunicaţiilor să impună noi reguli, Comisia nu are nicio autoritate din acest punct de vedere, pentru că nu i-a fost delegată de congres."

Marc Rasch, expert în legislaţie pentru internet la Kohrman, Jackson and Krantz, spune că "site-urile web sunt entităţi private care nu se supun aceloraşi reguli ca cele publice. Ele pot restricţiona conţinutul la fel cum mall-urile pot să dea afară clienţii nemulţumiţi. Site-urile răspund în faţa legii doar pentru conţinutul generat de propriii angajaţi, dar cam atât. Dar, chiar şi aşa, comentariile site-urilor sunt protejate de Constituţia Statelor Unite. "



4206 afisari



Sfarsitul dominatiei mondiale a SUA
democtrates [utilizator], Sâmbătă, 30 mai 2020, 15:47
+17/25
Prin alegerea lui Trump americanii si-au dat foc la propria casa. Un individ , destept ca anteprenor, dar efectiv foarte slab ca presedinte. Stiam ca americanii sunt meseriasi in sensul ca ce fac o fac foarte bine dar, din pacate din punct de vedere politic sun foarte prosti(ca si noi) sunt foarte usor de manipulat. Presedentia Trump va marca decaderea imperiului american in lume(ca orice mare putere a avut perioada de accensiune, de mentinere si urmeaza decaderea). Pupati-l pe Trump pentru ce urmeaza, si va urma in cel mai scurt timp.
Nu exista "multe decizii"
ipolitic [utilizator], Sâmbătă, 30 mai 2020, 17:02
+17/25
Exista o singura decizie prin care Curtea Suprema statueaza ca entitatile private nu intra in categoria "government" in consecinta sunt excluse din sfera de aplicabilitate a Primei Amendament.
"The First Amendment (Amendment I) to the United States Constitution prevents the government from making laws which regulate an establishment of religion, prohibit the free exercise of religion, or abridge the freedom of speech, the freedom of the press, the right to peaceably assemble, or the right to petition the government for redress of grievances."
Scrie clar si inechivoc "government". QED.
inca 35 de comentarii comenteaza
Cookie Settings