Un al doilea caz în care un pacient cu COVID-19 care a refuzat internarea a murit acasă - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,1020vineri 14 aug 2020

Un al doilea caz în care un pacient cu COVID-19 care a refuzat internarea a murit acasă

de G.S. Joi, 16 iulie 2020, 15:33
- a A+
Imagine
Un bărbat de 56 de ani din Olt testat pozitiv pentru noul coronavirus și care a refuzat internarea în spital, a murit joi acasă, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Olt. Este al doilea caz de acest fel, după ce cu o zi în urmă a decedat acasă un pacient cu COVID din Galați care refuzase, de asemenea, spitalizarea.


Bărbatul din Olt a fost diagnosticat cu COVID-19 în 12 iulie.

"În cursul zilei de astăzi, respectiv 16.07.2020, a fost înregistrat un deces la domiciliu. Persoana, bărbat în vârstă de 56 de ani, a refuzat internarea. El prezenta următoarele comorbidităţi: insuficienţă cardiacă congestivă, stenoză aortică, insuficienţă mitrală, insuficienţă respiratorie, HTA primară, obezitate, hepatită cronică, boala periferică", precizează DSP Olt într-un comunicat, potrivit Agerpres.

Potrivit DSP Olt, în ultimele 24 de ore, în judeţ au fost confirmate 11 cazuri noi de COVID-19.

În judeţul Olt, de la începutul pandemiei, au fost înregistrate în total 437 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre pacienţi 191 fiind vindecaţi şi 17 au decedat.

Joi, în spitalele din judeţ erau internate 110 persoane infectate cu noul coronavirus, dintre acestea 5 persoane fiind spitalizate în secţii ATI, fără a avea nevoie de ventilaţie mecanică.

Celelalte persoane confirmate cu COVID-19 fie s-au externat din spitale la cerere, fie au refuzat internarea.

DSP Olt a informat că în judeţ capacitatea de paturi pentru pacienţi cu noul coronavirus este de 378, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina şi la Spitalul Municipal Caracal (spital suport).

Managerul Spitalului de Urgenţă Slatina a spus că unitatea medicală are o capacitate de 80 de paturi pentru pacienţi confirmaţi cu COVID-19 şi de 20 de paturi pentru pacienţi cu suspiciune de infectare cu SARS-CoV-2.



10861 de afisari



mda
SoulSearcher [utilizator], Joi, 16 iulie 2020, 15:40
+14/40
selectie naturala...

in regnul animal, animalele proaste sau bolnave cad prada primele.

check Animal Planet.
///
GemstonePig [utilizator], Joi, 16 iulie 2020, 15:47
+14/32
Te risti la o ruleta ruseasca cu 0.15% sansa sa ai glont in cap?
inca 38 de comentarii comenteaza
Cookie Settings