Avocatul Poporului intervine în criza Euthyrox - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,1020vineri 14 aug 2020

Avocatul Poporului intervine în criza Euthyrox

de I.H. Joi, 16 iulie 2020, 18:04
- a A+
Imagine
Avocatul Poporului intervine în criza Euthyrox, medicamentul necesar celor cu afecţiuni la glanda tiroidă, și îi cere ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, să ia măsuri pentru a gestiona eficient situaţia tratamentelor deficitare.


Avocatul Poporului îi recomandă ministrului Sănătăţii să ia măsuri pentru ca Sistemul electronic de raportare a stocurilor (SER) să fie unul funcţional, pentru a declanşa nivelul naţional de alertă şi pentru a lua măsuri astfel încât să fie evitată lipsa de pe piaţă a medicamentelor.

"Ministrul Sănătăţii să dispună ca Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale să procedeze la identificarea şi aplicarea sancţiunilor pentru nerespectarea obligaţiei de serviciu public conform legii în vigoare atât la nivelul companiei care deţine autorizaţia de punere pe piaţă, cât şi la nivelul distribuitorilor angro, mai exact respectarea obligaţiei de asigurare de stocuri adecvate şi continue care să asigure necesarul din respectivul medicament, pe tot cuprinsul ţării, conform prevederilor art. 699 pct. 19 şi art. 804 alin. (2) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată", spune Avocatul Poporului, instituție condusă de Renate Weber.

Avocatul Poporului precizează că s-a sesizat din oficiu în urma unui articol de presă din 25 martie despre criza Euthyrox la nivel național și că Ministerul Sănătății i-a comunicat, în 19 iunie, că, începând cu luna februarie, au fost semnalate primele discontinuităţi din partea pacienţilor privind aprovizionarea cu Euthyrox, indiferent de forma farmaceutică.

Pe 23 aprilie, ANMDMR a transmis Ministerului Sănătăţii un raport privind disponibilitatea pe piaţa din România a Euthyrox comprimate. ANMDMR a reţinut în concluziile raportului preliminar înaintat ministerului pe 30 aprilie că Merck România SRL, în calitate de deţinător al autorizaţiei de punere pe piaţă, nu gestionează corespunzător procesul de planificare a producţiei, fiind necesar să implementeze măsuri adecvate.

Merck România SRL a luat decizia să crească cantităţile care vor fi puse pe piaţă în lunile mai-iunie, având în vedere că planificarea producţiei se face cu 4 luni înainte.

Printr-o adresă din 2 iulie, ANMDMR a comunicat Avocatului Poporului că, în condiţiile în care, până la acea dată, prin Sistemul electronic de raportare a stocurilor nu se declanşează nivelul naţional de alertă, este practic imposibilă aplicarea de măsuri adecvate pentru preîntâmpinarea lipsei de pe piaţă a medicamentelor.

Potrivit ANMDMR, numărul sesizărilor privind lipsa medicamentelor pe bază de levotiroxină, Euthyrox comprimate şi Accu-Thyrox soluţie orală a fost relativ mic în ianuarie şi februarie 2020, crescând brusc în martie. ANMDMR a precizat că, în aceste condiţii, a început, de la sfârşitul lunii februarie, o amplă activitate de monitorizare a situaţiei disponibilităţii acestor medicamente pe piaţă, cu scopul dispunerii de măsuri pentru asigurarea necesarului.

"Ţara noastră se situează în zona endemică în cazul bolilor tiroidiene, numărul persoanelor cu probleme de tiroidă ridicându-se la aproximativ 738.000 de pacienţi adulţi cu hipotiroidism şi 20.000 de copii (potrivit datelor citate de Ministerul Sănătăţii). Prin urmare, pentru mulţi bolnavi care folosesc Euthyrox lipsa acestui medicament de pe piaţă reprezintă o problemă deosebit de gravă. Euthyroxul este un medicament esenţial pentru pacienţii cu afecţiuni ale tiroidei. Or, bolnavi de tiroidă au început a semnala lipsa medicamentului (...) încă din februarie 2020, reclamaţiile crescând brusc în luna martie 2020. Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat prin art. 34 din Constituţia României, iar statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice", se subliniază în Recomandarea Avocatului Poporului.

CITEȘTE ȘI:


2268 de afisari



nu știam
nahir [utilizator], Joi, 16 iulie 2020, 18:39
+9/9
că madam weber, ce-a a toate știutoare, are în atribuții gargare politicianiste înspre ministrul de la sănătate.
Ea cere să fie luate măsuri mai bune de gestionare a situației. I-o fi luat locul veoricăi?
E...he...he...!
acasa1284285656193 [utilizator], Joi, 16 iulie 2020, 19:40
+8/8
Buna dimineata,mamaie !
inca 1 comentariu comenteaza
Cookie Settings