O "Redacţie Europeană" din 16 agenţii de presă, dedicată relatărilor despre temele comunitare, va fi creată la Bruxelles - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,4182joi 27 ian 2022

O "Redacţie Europeană" din 16 agenţii de presă, dedicată relatărilor despre temele comunitare, va fi creată la Bruxelles

de V.M. Luni, 29 noiembrie 2021, 16:30
- a A+
Imagine
Comisia Europeană a anunţat luni crearea unei "Redacţii Europene" (European newsroom) în cadrul căreia vor participa 16 agenţii de presă din diferite state europene (între ele şi agenţia naţională de presă română Agerpres), cu obiectivul de a îmbunătăţi acoperirea mediatică a temelor legate de Uniunea Europeană şi de a consolida sectorul mass-media, potrivit unui comunicat al executivului comunitar.


Acesta va fi "primul spaţiu redacţional pan-european până în prezent şi le va permite jurnaliştilor să relateze în comun despre chestiunile europene şi să promoveze, să spunem, un spirit de colaborare", a declarat luni la Forumul european al mass-media (European News Media Forum) comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton, citat de agenţia germană DPA, care va coordona acest nou proiect, relatează Agerpres .

"Cu această nouă etapă, consolidăm spaţiul de informaţie al Europei şi sporim accesul cetăţenilor la o informaţie de calitate", a mai remarcat Thierry Breton.

"Când 16 agenţii de presă din 15 ţări, fiecare cu perspectiva lor naţională asupra Europei, foloseşte o redacţie comună la Bruxelles, toată lumea beneficiază de pe urma diversităţii perspectivelor. Această relaţionare creşte calitatea jurnalistică", explică preşedintele consiliului de administraţie al agenţiei DPA, Peter Kropsch, adăugând că în cadrul proiectului se vor mai regăsi activităţi de formare, evenimente şi infrastructură redacţională precum tehnologie şi fluxuri de ştiri.

"Prin conceptul de "Redacţie Europeană", pentru noi este în mod special important ca toţi partenerii să fie angajaţi faţă de jurnalismul liber, independent", mai menţionează Peter Kropsch.

Comisia Europeană va aloca acestui proiect 1,76 milioane de euro, fonduri care vor fi folosite, printre altele, pentru creşterea finanţării destinate formării jurnalistice şi pentru crearea unui nou website multilingv cu articole pe teme europene ale agenţiilor de presă participante.

"Lucrând împreună dincolo de frontiere, mass-media sunt mai puternice. Am văzut rezultatele incredibile ale investigaţiilor trans-frontaliere, precum recentele Pandora papers. Comisia îşi sporeşte sprijinul pentru acest tip de colaborări, cu Redacţia Europeană astăzi şi cu o serie de noi parteneriate jurnalistice către sfârşitul anului", a declarat de asemenea la Forumul european al mass-media vicepreşedinta Comisiei Europene pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova.
  • Pe lângă agenţia germană coordonatoare a proiectului, vor mai participa agenţiile AFP (Franţa), AGERPRES (România), ANSA (Italia), APA (Austria), ATA (Albania), Belga (Belgia), BTA (Bulgaria), EFE şi Europa Press (ambele din Spania), FENA (Bosnia-Herţegovina), HINA (Croaţia), MIA (Macedonia de Nord), STA (Slovenia), Tanjug (Serbia) şi TASR (Slovacia).
"Majoritatea acestor agenţii se vor regăsi într-un loc comun unde vor putea face schimburi de idei asupra tuturor temelor europene, vor putea solicita împreună interviuri şi publica pe un website dedicat o parte din aceste producţii" editoriale, notează AFP, remarcând de asemenea că "participanţii vor putea beneficia de asemenea de activităţi de formare, în special în domeniul digital şi fact-checking".

Proiectul ar urma să înceapă încă din luna ianuarie, iar redacţia va deveni operaţională aproximativ la jumătatea anului viitor, estimează Comisia Europeană, care în prezent caută o sală ce va fi alocată noii redacţii europene.


736 de afisari



O idee excelenta,
John M. [utilizator], Luni, 29 noiembrie 2021, 20:13
0/2
dar aveti grija ce ne vindeti ca nu mai cumparam orice...
comenteaza