Joe Biden anunţă că are are doar o răceală, de la un nepot, în pofida unei voci răguşite - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,3585joi 20 ian 2022

Joe Biden anunţă că are are doar o răceală, de la un nepot, în pofida unei voci răguşite

de I.B. Vineri, 3 decembrie 2021, 20:27
- a A+
Imagine
Preşedintele american Joe Biden a dat asigurări vineri că are vocea răguşită din cauza unei răceli, pe care a luat-o la contactul cu un nepot, şi a anunţat că este testat covid-19 zilnic, relatează AFP.


Biden a susţinut vineri o alocuţiune pe tema economiei, cu o voce răguşită, şi a avut câteva accese de tuse, ceea ce l-a determinat pe un jurnalist să-l întrebe despre starea sănătăţii.

"Sunt bine. Sunt testat covid zilnic. Ce am eu este că un nepot de un an şi jumătate avea o răceală şi îi place să-şi îmbrăţişeze bunicul. Este doar o răceală", a declarat el.

Joe Biden şi-a petrecut weekendul trecut, cu ocazia foarte popularei sărbători Thanksgiving, în cadrul familiei.

Statele Unite se tem de un val de cazuri de covid-19 odată cu venirea iernii şi răspândirea noii variante omicron a SARS-CoV-2.

În afară de pandemie, sănătatea lui Joe Biden - cel mai bătrân preşedinte american ales vreodată, în vârstă de 79 de ani - suscită o atenţie deosebită în ţară.

El şi-a făcut, în urmă cu două săptămâni, bilanţul complet al sănătăţii, iar Casa Albă a publicat rezultatele detaliat.

Medicul preşedintelui a dat asigurări, în urma examenelor, că Biden se află "într-o stare de sănătate bună". (News.ro)


693 de afisari



Lol
mitg [utilizator], Vineri, 3 decembrie 2021, 21:05
+3/5
In ziua de azi nu mai poti tusi sau stranuta fara sa fii acuzat ca ai omnicron si sa se uite lumea urat la tine oriunde te-ai afla.
Precis îi administrează cocktailuri de anticorpi..
Nyk1 [utilizator], Vineri, 3 decembrie 2021, 21:08
+1/1
...ca să scape mai repede de... răceală.
inca 1 comentariu comenteaza