webPR: Țuca Zbârcea Asociații a asistat CEZ Group la realizarea exit-ului parțial din România - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,1226vineri 18 iun 2021

webPR: Țuca Zbârcea Asociații a asistat CEZ Group la realizarea exit-ului parțial din România

Joi, 1 aprilie 2021, 16:34
- a A+
Imagine
​​CEZ Group a finalizat tranzacția prin care a vândut către fondurile administrate de Macquarie Infrastructure and Real Assets ("MIRA") active constând în 7 companii, inclusiv rețeaua de distribuție a energiei electrice, furnizarea de electricitate și cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa de la Fântânele - Cogealac.


Țuca Zbârcea & Asociații a oferit asistența juridică grupului CEZ în legătură cu procesul prin care compania cehă a vândut parte din activele deținute în România, și anume distribuția de energie electrică, furnizarea de energie și portofoliul operațional de energie regenerabilă către fondurile administrate de Macquarie Infrastructure and Real Assets ("MIRA"). Cele 7 companii vizate de tranzacție sunt: Distribuție Energie Oltenia, Ovidiu Development, Tomis Team, MW Team Invest, CEZ Vânzare, TMK Hydroenergy Power și CEZ România.

Avocații Țuca Zbârcea & Asociații au acordat consultanță generală privind aspectele corporative și de M&A ale tranzacției, incluzând analiza de tip due-diligence, oferind asistență pe durata negocierilor cu potențialii investitori și cumpărătorul final, asistență în semnarea documentelor tranzacției și pe durata closing-ului. De asemenea, o echipă specializată în dreptul concurenței a asigurat consultanța cu privire la implicațiile legislației în domeniul concurenței iar avocații din departamentul de drept bancar al firmei au oferit suport juridic în ceea ce privește aspectele de finanțare incidente proiectului.

Echipa de avocați din cadrul Țuca Zbârcea & Asociații a fost coordonată în principal de Sorin Vlădescu, Partner (corporate/M&A, energie) și Nisa Jecu, Managing Associate (corporate/M&A, energie).

De asemenea, avocații Raluca Mișu, Managing Associate (real estate); Alexandra Pereș, Managing Associate (real estate); Bogdan Halcu, Managing Associate (environmental law); Andreea Oprișan, Managing Associate (competition law); Cătălin Georgescu, Managing Associate (banking law) și-au adus aportul în finalizarea cu succes a acestui proect.

"Pentru mine personal și pentru toți membrii echipei noastre este un moment special, încărcat de emoție și de nostalgie. În cei 15 ani de colaborare cu CEZ Group, am avut șansa de a ne implica în mandate sofisticate, proiecte de pionierat în România, care ne-au testat abilitățile și ne-au oferit satisfacții uriașe: de la implementarea cu succes a primului unbundling din sectorul de electricitate, la dezvoltarea celui mai mare parc eolian pe uscat din Europa și până la vânzarea parțială a operațiunilor deținute pe plan local - cea mai mare tranzacție din România din ultimii 13 ani. Mulțumim echipei CEZ pentru încrederea acordată în toți acești ani și așteptăm cu drag colaborarea în cadrul viitoarelor proiecte pe care le vor dezvolta în domeniul serviciilor energetice" , a declarat Sorin Vlădescu, Partener al Țuca Zbârcea & Asociații și coordonatorul echipei de avocați care a asistat CEZ Group.

Țuca Zbârcea & Asociații a colaborat cu firma de avocatură cehă - Skils s.r.o. advokátní kancelář, consultantul internațional al CEZ a.s. care a asigurat coordonarea tranzacției la nivel global.

CEZ Group rămâne activ în România, concentrându-se pe activitatea de trading de energie (CEZ Trade) și servicii energetice (High-Tech Clima).


382 de afisari



Niciun comentariu
comenteaza