Cea mai mare companie de produse alimentare din lume avertizează că prețurile vor continua să crească - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,2218joi 23 sep 2021

Cea mai mare companie de produse alimentare din lume avertizează că prețurile vor continua să crească

de S.J. Joi, 29 iulie 2021, 17:45
- a A+
Imagine
Nestlé, cea mai mare companie de produse alimentare din lume, a anunțat că va mări și mai mult prețurile, relatează CNN .

Gigantul alimentar a anunțat joi că va răspunde la creșterea costurilor prin majorarea prețurilor în a doua jumătate a anului.

"Inflația a fost practic absentă timp de mai mulți ani și apoi a luat-o subit în sus. Ne-a afectat direct", a declarat în cadrul unei conferințe de presă CEO-ul Nestlé, Mark Schneider, precizând însă că este de părere că inflația va fi tranzitorie.

Schneider a anunțat că Nestlé va mări prețurile cu 2% pentru a acoperi creșterea de 4% a costurilor companiei. Compania majorase prețurile cu 1,3% și în prima jumătate a anului.

CEO-ul Nestlé a mai afirmat că unele costuri în creștere, precum cel al cafelei, pot fi contracarate de companie însă altele, precum cele cu creșterea cheltuielilor de transport, nu pot fi evitate.

Cererea pentru unele produse a crescut vertiginos pe măsură ce oamenii din întreaga lume au început să călătorească din nou și să se întoarcă la birouri, punând presiune pe lanțurile globale de distribuție.

Mai multe companii multinaționale au avertizat în ultimele săptămâni despre creșterea costurilor odată cu relansarea economică de după ridicarea măsurilor de carantină.

Unilever a anunțat săptămâna trecută că va majora prețurile pe mai multe piețe ca răspuns la creșterea costurilor.

"Inflația ne afectează o gamă largă de costuri cu materialele, pachetele, și, notabil, costurile de transport și distribuție", le-a spus acționarilor CFO-ul (Chief Financial Officer) Unilever, Graeme Pitkethly, pe 22 iulie.

Marea întrebare este dacă aceste creșteri de prețuri sunt doar efecte temporare ale pandemiei sau dacă economia globală se schimbă în moduri care ar putea duce la o creștere permanentă a costurilor pentru afaceri ce va declanșa o nouă perioadă de inflație ridicată ce va eroda puterea de cumpărare.

Băncile centrale, printre care și Rezerva Federală a Statelor Unite, caută cele mai bune măsuri pentru a răspunde situației.

Numeroși economiști cred că creșterea prețurilor se va dovedi tranzitorie însă dacă se înșală băncile centrale ar putea fi forțate să își retragă subit sprijinul acordat economiilor prin politicile monetare pentru a ține sub control inflația.

Citește și:


2151 de afisari



Niciun comentariu
comenteaza