Cum s-au simțit restricțiile din valul 4 al pandemiei în restaurantele din București: "În primele zile am fost și certați, și înjurați" - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,3767sâmbătă 04 dec 2021

Cum s-au simțit restricțiile din valul 4 al pandemiei în restaurantele din București: "În primele zile am fost și certați, și înjurați"

de Gruia Dragomir Sâmbătă, 9 octombrie 2021, 19:37
- a A+
Imagine
​Restaurantele din București au rămas deschise la jumătate din capacitate și doar pentru vaccinați și cei trecuți prin boală, care dovedesc acest lucru cu certificatul verde; iar activitatea în baruri, cluburi și discoteci este interzisă. În tot acest context, am vrut să vedem cum se descurcă restaurantele din Capitală în această perioadă și care sunt situațiile cu care se confruntă odată cu introducerea certificatului verde.


Valul 4 se dovedește a fi pentru România cea mai grea perioadă de când a debutat pandemia. În spitale nu mai sunt locuri, iar în urmă cu câteva zile s-au stabilit recorduri după recorduri în ceea ce privește numărul de noi infectări, numărul de decese înregistrate în 24 de ore sau numărul de internări la ATI.

Autoritățile au dovedit încă o dată că nu controlează în niciun fel dezastrul, campania de vaccinare este un eșec, iar în ultimele 20 de zile rata de infectare în București a crescut de la 2,44 (19 septembrie) la 12,24 (8 octombrie). Și în alte orașe mari din țară lucrurile stau aproximativ la fel.

Măsurile de restricție au fost luate prea târziu, comunicate prost și schimbate de pe-o zi pe alta. La această situație se mai adaugă și românii, deloc puțini, care preferă să-și falsifice certificatele verzi , decât să se vaccineze, chiar dacă pentru acest lucru riscă amenzi și dosar penal.

Printre cei pe care a căzut responsabilitatea de a cere și verifica certificatele verzi se numără și patronii de restaurante. Pe 28 septembrie HORA (Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România) semna o scrisoare deschisă în care cerea autorităților ca odată cu implementarea certificatului digital, să fie făcută și o revizuire urgentă a restricțiilor:

"Primordial și esențial este să lăsați HORECA să funcționeze. Pe baza certificatului verde, să se poată intra la restaurante, cafenele, baruri și evenimente, fără să existe vreo corelare cu rata de incidență.

Deconectați acest domeniu de rata incidență. Pe lângă faptul că, în continuare, nu există studii concrete care să demonstreze vreo legătură între funcționarea restaurantelor și creșterea cazurilor de îmbolnăvire, avem iată acum un filtru decisiv, certificatul digital", se arăta în scrisoarea deschisă semnată Ion Biriș – Președinte HORA și Ștefan Gadola – Președinte HORECA Cluj.

În momentul de față restaurantele și cinematografele din București au rămas deschise la jumătate din capacitate și doar pentru vaccinați și cei trecuți prin boală, care dovedesc acest lucru cu certificatul verde; iar activitatea în baruri, cluburi și discoteci este interzisă.

În tot acest context, am vrut să vedem cum se descurcă restaurantele din București în această perioadă și care sunt situațiile cu care se confruntă odată cu introducerea certificatului verde.

"Oamenii sunt nesiguri, speriați, așa că nu mai organizează nunți, botezuri sau petreceri mari"



Ana Consulea, Zexe Braserie și gelateria Zelato. FOTO: Facebook

Ana Consulea este Chef Cofetar și fondatoare Zexe Braserie și gelateria Zelato. Ea ne spune că introducerea certificatelor verzi nu i-a afectat foarte mult la Zexe Braserie, pentru că aveau clienți care erau deja vaccinați sau care au trecut prin boală.

"Însă, restricția legată de reducerea numărului de locuri la 50% este cea care ne generează o scădere a veniturilor, la fel și scăderea numărului de evenimente. Oamenii sunt nesiguri, speriați, așa că nu mai organizează nunți, botezuri sau petreceri mari pentru care noi furnizam deserturile."

Am întrebat și dacă au existat situații neplăcute generate de obligativitatea prezentării certificatului verde.

"Am avut câteva, cum ar fi: clienți care au prezentat toți același certificat, clienți care credeau că pe terasă nu este nevoie de certificat, clienți care au prezentat teste negative făcute în urmă cu două săptămâni. A existat și un singur client care a reacționat agresiv verbal față de ospătari, dar, în rest, lumea înțelege situația și reacționează în consecință."

În același timp, Ana spune că sunt clienți care se simt mult mai bine când știu că toată lumea din încăpere are certificat verde. Tot ea zice că autoritățile n-au efectuat controale pe această temă în ultimele două săptămâni. O întreb și ce soluții ar vedea pentru buna funcționare a HoReCa în valul 4.

"O măsură bună ar fi ca și clienții care prezintă un test negativ efectuat în ultimele 48 de ore să aibă posibilitatea de a fi serviți la masă."

Răzvan Mangu este chef și co-proprietar la Beautyfood, un mic restaurant din apropiere de Piața Universității. Din cauză că localul său are puține mese, restricțiile îl afectează în mod deosebit:

"Avem un spațiu mic pe care suntem nevoiți să-l înjumătățit, iar introducerea certificatului verde a creat o stare de nesiguranță în rândul consumatorilor. Se simte o scădere semnificativă în toate restaurantele și se anunță mari probleme pentru cei mici."

Răzvan îmi mai spune că după câteva zile de nesiguranță, lucrurile au devenit destul de clare. "În primele zile de restricții am fost și certați, și înjurați și rugați să permitem accesul măcar pentru o cafea. Acum oamenii sună și fac o rezervare, sunt oameni conștienți de ceea ce se întâmplă și respectă atât antreprenorii, cât și restul clienților."

El ne mai mărturisește că funcționarea în acest interval nu a fost deloc rentabilă. "În perioada în care am funcționat oarecum normal am încercat să acoperim pierderile din valurile anterioare. Avem responsabilități față de oamenii angajați și parteneriatele solide cu furnizorii care ne permit o funcționare în sistem de avarie."

Îl întreb și cum ar fi procedat el dacă era în locul autorităților sau cum ar fi corectat restricțiile. "Momentan cred că aceasta soluție este singura care poate rezolva parțial problemele. Restricțiile nu trebuie corectate, ele oricum au venit probabil prea târziu să mai rezolve ceva.

Ajutoarele de la stat ar ajuta și probabil ar împiedica prăbușirea acestei industrii, iar alocarea ajutoarelor (fie că este vorba de scutirea de taxe, pentru că până acum taxele au fost 100%, ca și când pandemia a fost doar o iluzie, fie că vorbim de sprijin financiar sau garanții la bănci pentru antreprenori și angajați din Horeca) trebuie făcută urgent, cel puțin pentru firmele mici ajunse la fundul sacului."

"Cei care nu au certificate verzi vin și ridică mâncarea la pachet"



Melinda Teohari, Paninaro. FOTO: Facebook

Bucătăria.localfood este un restaurant din Dorobanți, deschis în această vară și care în scurta perioadă de funcționare a devenit destul de popular. Restricțiile și obligativitatea certificatului verde au dus la o scădere vizibilă a numărului de clienți.

"Undeva chiar la jumătatea. Din câte pot observa, cifrele sunt corelate, în București rata de vaccinare este undeva la 50%. Angajații de la birouri au dispărut, prin urmare scăderea va fi și mai mare între luni și vineri.", ne spune Adrian Alexe , unul dintre cei doi frați care sunt proprietarii localului.

Despre situațiile generate de obligativitatea certificatelor verzi, Adrian povestește că au fost câteva situații de incertitudine la început, când lucrurile nu erau oficiale.

"Mai degrabă erau știri despre ce se va decide. Destul de mulți ne întrebau pe noi cum procedăm. Până la urmă oficializarea regulilor a clarificat procedurile. Sâmbăta trecută m-am trezit dimineața și am aflat că vom fi nevoiți să închidem duminică, dar după-amiază am aflat că putem deschide la capacitatea de 50%, doar pentru cei cu certificate verzi."

În ceea ce-i privește pe clienți, el spune că aceștia sunt înțelegători, că știu că așa merg lucrurile de acum. "În curând va fi o normalitate mai mult sau mai puțin acceptată. Cei care nu au certificate verzi vin și ridică mâncarea la pachet.

Țin minte pe cineva care voia să rezerve șase locuri, dar și-a dat seama, în timp ce vorbeam, că o persoană din grup nu are certificat verde, au renunțat la rezervare, dar și-au comandat la pachet."

Și Adrian ne spune că autoritățile încă nu au efectuat controale pentru a verifica cum sunt verificate certificatele verzi. În tot acest context, se descurcă destul de greu.

"Încasările au scăzut foarte mult, încercăm să găsim soluții alternative: abordarea platformelor de livrat, livrări de produse tip brunch pentru locații care nu au bucătării, discounturi pentru pick up. Fluxurile noastre de clienți vor fi date peste cap de aceste schimbări, sper să reușim să ne adaptăm."

Ca soluție pentru buna funcționare a HoReCa în valul 4, Adrian spune că ar fi nevoie de subvenții clare și echitabile. "Nu știu, poate o idee bună ar fi ca ajutorul să vină în această perioadă în subvenționarea costurilor de livrare."

Despre ce sugestii ar avea pentru autorități în ceea ce privește restricțiile, ne spune: "În primul rând nu trebuia să se ajungă aici. Convingerea oamenilor să se vaccineze cred că era mai la îndemâna autorităților. Dar autoritățile au fost ocupate cu altceva în tot acest timp, campania de comunicare pe această temă a fost vagă și irelevantă.

Nu suntem împotriva actualelor restricții, doar că par încropite și făcute în așa fel încât să fie la limita suportabilității. Nu găsim predictibilitate în deciziile care se vor lua și asta ne aruncă într-o și mai mare incertitudine."

Melinda Teohari este co-proprietar la Paninaro, un local de pe lângă Sala Palatului, dar mai nou este co-proprietar și la Soro.lume, un nou restaurant din zona Iancului. Ea ne spune că în această perioadă nu sunt atât de afectați, pentru că oamenii înțeleg că sunt decizii luate la nivel național, dar recunoaște și că s-ar putea să aibă și noroc de clienți care sunt responsabili și au simț civic.

Pe tema certificatelor verzi ne spune că nu au existat conflicte și nici reacții neadecvate.

"Asta e actuala situație, prin urmare, toți ne conformăm. Aceeași clienți pe care îi aveam înainte îi avem și acum, nu s-a redus fluxul lor. Acum poate sunt mai predispuși să comande mâncare cu livrare, decât să stea în interiorul restaurantelor. Dar suntem deja obișnuiți. De aproape doi ani se întâmplă asta."

Despre restricțiile actuale, Melinda ne spune că i se par de bun simț.

"Faptul că restricțiile sunt mai blânde pentru cei vaccinați mi se pare o decizie corectă." În ceea ce privește o mai bună funcționare a HoReCa în valul 4, ea ne spune că pentru asta și-ar dori mai multă unitate între "horecari":

"Să comunicăm împreună aceleași ofuri și așa probabil vom fi o voce greu de ignorat de către autorități. Nu doar acum, ci și pe viitor."


19516 afisari



haha
jeanvaljeanro [utilizator], Sâmbătă, 9 octombrie 2021, 20:01
+11/49
horecarii au murit pentru mine.bine, nu mai am nici varsta sa stau zi lumina in localuri, dar chiar si asa, n-au decat sa serveasca pe cine le zice statul (fac orice le zice statul mai putin sa-si plateasca taxele si sa ofere bon fiscal) si de acum inainte sa le dea statul comenzi si sa le aduca clienti!
Muritori de foame
omacron [utilizator], Sâmbătă, 9 octombrie 2021, 21:20
+7/25
Vai mama voastra, 70 % din rrestaurante sunt pa.
inca 25 de comentarii comenteaza