Cum au contribuit trenurile de mare viteză la declinul Alitalia - Hotnews Mobile
1 € 1 USD miercuri 08 dec 2021

Cum au contribuit trenurile de mare viteză la declinul Alitalia

de Vlad Barza Vineri, 15 octombrie 2021, 9:22
- a A+
Imagine
​Alitalia, compania care și-a încheiat oficial existența , după 75 de ani de activitate, a dispărut și fiindcă italienii au avut o varianta tot mai bună de transport: trenurile de mare viteză. Pentru că sunt rapide și moderne, numărul de pasageri a crescut de șase ori într-un deceniu la trenurile "alta velocita". De la Torino la Napoli sunt 938 km, cele mai rapide trenuri fac sub 5 ore și 45 de minute, iar biletul costă 110 euro dacă este luat chiar înainte de călătorie și 80 de euro dacă este luat cu două săptămâni înainte.


În februarie 1977 era deschisă în Italia o primă secțiune din linia cunoscută sub numele de Direttissima, cu numele complet "ferrovia direttissima Firenze-Roma" .Apoi rețeaua a fost extinsă în continuare și cele mai rapide porțiuni permit viteze de 300 km/h.

Principalele linii de mare viteză sunt:
Florența - Roma, 254 km
Roma - Napoli, 205 km
Milano - Bologna, 182 km
Milano - Torino, 125 km
Bologna - Florența, 78 km
Brescia - Verona, 73 km

Pentru că trenurile fac sub 4 ore pe 600 km tot mai multă lume a ales acest mijloc de transport, mai ales că gara este aproape de centrul orașului și se trece mult mai repede de filtrele de securitate, iar în unele locuri nici nu există control de securitate.

Compania de stat Trenitalia a dublat numărul de trenuri de mare viteză din flota sa între 2008 și 2018 de la 75, la 144, iar numărul de pasageri a urcat de la 6,5 milioane la 40 de milioane/an.

Tot în acel interval numărul de turiști care au folosit trenurile de mare viteză au crescut de la 1,8 milioane la 7,3 milioane, cele mai populare rute fiind Roma - Florența și Roma - Veneția.

Principala rută unde trenurile au "bătut" avioanele este Roma - Milano, 580 km, timp de parcurs 2 h, 59 min. Prețurile la Frecciarossa sunt între 95 și 129 euro în aceeași zi și între 45 și 50 de euro cu o lună înainte. Autobuzul costă între 32 și 36 euro (peste 7 ore).

Acum doi ani au fost și propuneri de fuziune între Alitalia și Trenitalia, dar nu s-au concretizat. Situația Alitalia a fost agravată de faptul că avea prezență internațională slabă și se baza mult pe rutele interne, exact acolo unde trenurile au progresat atât de mult.

În afară de trenurile de mare viteză Frecciarossa, Frecciabianca și Frecciargento Italia are foarte multe trenuri convenționale ce rulează cu viteze medii de 70 - 90 km/h. În plus, sunt zeci de trenuri pe zi între orașele cele mai mari și orășele din jur, astfel că naveta este viabilă pentru milioane de oameni, fără a fi nevoie de automobile.

În locul Alitalia va activa o companie nouă, ITA, cu o flotă mult m ai mică și cu mai puțini angajați.

După ce a încercat să vândă Alitalia investitorilor privați, Roma s-a văzut neputincioasă în fața consecințelor pandemiei și a decis să creeze Italia Trasporto Aereo (ITA) din cenușa Alitaliei.

Noul transportator, în care guvernul va investi 1,35 miliarde de euro în următorii trei ani, va începe cu o flotă de 52 de avioane și 2.800 de angajați, comparativ cu cele 110 avioane și cei 10.000 de salariați cât avea Alitalia.


6659 de afisari



spuneti
Cetateanu [utilizator], Vineri, 15 octombrie 2021, 10:20
+6/6
Spuneti-i lu Gusa si compania, ca astia au garile in centru!!! Nu de alta da e in fruntea unei haite , inclusiv urbanisti si arhitecti (care n-au vazut lumea) ce vor sa distruga Gara de Nord , ca n-are ce cauta in apropierea centrului orasului!! JEGURI!
Ba da, are legatura cu trenurile
Bolovanu2 [utilizator], Vineri, 15 octombrie 2021, 10:44
+5/5
Vezi si Japonia. Calatoria cu trenul a eliminat zborurile interne (nu intre insule f mult) si a eliminat mersul cu masina intre orase. Este celebrul cazul trenului care are o statie doar pentru un elev care mergea la scoala.
Avioanele polueaza si sunt ineficiente la costuri. Toate liniile aeriene gafaie. Sunt terminati cu banii si veniturile din transport.
Trenurile sunt viitorul cu infrastructura necesara.
Apropo de avioane, mai rezista cei din golf care au kerosen la robinet din curtea palatului regal. Si Rusia care nu are ce face cu el. Etc etc
inca 11 comentarii comenteaza