Mihai Stoica, declarație controversată cu privire la testarea fotbaliștilor vaccinați anti-COVID - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,3946miercuri 08 dec 2021

Mihai Stoica, declarație controversată cu privire la testarea fotbaliștilor vaccinați anti-COVID

de L.V.A. Duminică, 17 octombrie 2021, 9:42
- a A+
Imagine
FCSB a învins clar CS Mioveni, scor 3-0 , într-un meci din etapa a XII-a a Ligii 1. Roș-albaștrii au avut nu mai puțin de 14 absenți mai ales din cauza cazurilor de Covid-19, iar Mihai Stoica a răbufnit după partida de la Buzău.


FCSB a avut doar doi jucători pe banca de rezerve la meciul jucat acasă la Buzău din cauza cazurilor de Covid și a accidentărilor. Edi Iordănescu, antrenorul lui FCSB, nu a putut nici el participa la meciul echipei sale, fiind infectat cu Covid-19.

Astfel, Mihai Stoica a declarat că un om nevaccinat testat negativ este mai puțin periculos ca unul imunizat, dar netestat.


Mihai Stoica: "Ar trebui şi cei care conduc ţara asta să bage la cap"



“Nu e un rezultat surpriză. Am avut încredere că va ieşi bine. Mâine avem testarea jucătorilor. Să vedem, nu cumva să mai avem vreun caz pentru că periclităm şi starea de sănătate a celorlalţi. Sunt asimptomatici oricum.

Ce măsuri să se ia? Oricine vine trebuie să vadă în ce condiţii se lucrează la noi. Avem o bază ca afară, fiecare jucător în camera lui. Cu măşti toată lumea. Ne temem, nu pentru băieţi, că se negativează repede, dar avem şi noi colaboratori care au trecut de 60 de ani.

Noi la momentul ăsta avem 13 jucători şi mâine teste. Noi la 3-0 dacă am fi vrut să nu jucăm, să facem o chestie incorectă, am fi putut să îi spunem lui Radunovici să ia al patrulea cartonaş şi nu jucam cu Viitorul.

Dar nu vrem să facem acest lucru. Ne-am luat absolut toate măsurile , am stat în hotel în single-uri, am stat în cantonament în single-uri.

Gigi a spus că nu se vaccinează el. El niciodată n-a spus vreunui jucător: nu te vaccina.

Eu cred cu convingere că este mai periculos un om vaccinat netestat decât un om nevaccinat testat negativ .

Ar trebui şi cei care conduc ţara asta să bage la cap. Vaccinaţi, nevaccinaţi trebuie să ne testăm. Nu facem asta, facem o greşeală mare şi oamenii mor" - Mihai Stoica la Digi Sport.

Golurile partidei de la Buzău au fost marcate de Tănase ('56, penalti), Dumiter ('65) şi Keşeru ('69).

În minutul 45+1, Buziuc (CS Mioveni) a primit al doilea cartonaș galben și a fost eliminat.

În urma acestui succes , FCSB a acumulat 24 de puncte și a urcat pe locul 2 în clasament (24 puncte, la egalitate cu FC Voluntari de pe locul 3). De cealaltă parte, CS Mioveni rămâne pe locul 12, cu 11 puncte.


1253 de afisari



daca a zis meme stoica
Francisc 1 [utilizator], Duminică, 17 octombrie 2021, 9:45
+4/12
trebuia ca e adevarat , cica uneori cand e vreo dilema il suna fauci sa-l intrebe ce sa faca.
MM
codrean [utilizator], Duminică, 17 octombrie 2021, 10:50
+4/10
e un dobitoc care face pe desteptul. Un negativ azi poate fi bolnav maine-poimaine ! La unul vaccinat aceasta posibilitate e infinit mai mica !
Ce se ma pricep cu totii la medicina ...
inca 7 comentarii comenteaza