Situația din Ucraina: Nord-Stream 2 a devenit o pârghie principală a SUA contra Rusiei - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,3585joi 20 ian 2022

Situația din Ucraina: Nord-Stream 2 a devenit o pârghie principală a SUA contra Rusiei

de G.S. Miercuri, 8 decembrie 2021, 7:10
- a A+
Imagine
​Mult timp ţintă a criticilor diplomaţiei americane, controversatul gazoduct Nord Stream 2 dintre Rusia şi Germania, în privinţa căruia preşedintele SUA Joe Biden a sfârşit prin a se resemna, revine puternic ca una dintre principalele "pârghii" ale Washingtonului pentru a descuraja Moscova să invadeze Ucraina, comentează AFP, preluată de Agerpres.


Casa Albă nu a precizat clar dacă preşedintele Statelor Unite a fluturat marţi această ameninţare energetică în cursul summitului virtual cu omologul său rus, Vladimir Putin.

În faţa presei, însă, consilierul său pentru securitate naţională, Jake Sullivan, a insistat asupra acestei piese de o "prioritate absolută".

"Este o pârghie pentru Occident"


Notând că gazoductul nu este încă în funcţiune, în aşteptarea certificării din partea germană, el a estimat că, prin urmare, nu poate servi drept "pârghie pentru Putin".

"Este o pârghie pentru Occident, pentru că dacă Vladimir Putin doreşte ca viitorul Nord Stream 2 să transporte gaz, s-ar putea să nu-şi asume riscul de a invada Ucraina", a spus Jake Sullivan.

Speculaţiile numeroase sunt legate de o iniţiativă a Washingtonului de a tăia Rusia din SWIFT, o piesă esenţială în finanţele mondiale care permite băncilor să facă banii să circule.

Dar această ipoteză, calificată frecvent ca o "opţiune nucleară" în lumina repercusiunilor pe care le-ar avea asupra economiei ruse, dar şi mondiale, ar fi considerată de Statele Unite doar ca ultimă soluţie. De altfel, niciun responsabil american nu a confirmat-o.

"SWIFT ar fi o escaladare majoră", a declarat pentru AFP fostul ambasador american la Kiev William Taylor, vicepreşedinte al think tank-ului United States Institute of Peace.

Nord Stream 2, punct sensibil pe relația SUA-Germania


În opinia sa, "Nord Stream 2 este o opţiune serioasă", "una dintre cele mai importante măsuri" luate în considerare, pentru că ar permite administraţiei Biden să dea dovadă de fermitate foarte mare, fără a ajunge până la a provoca un seism economic.

"NS2" a otrăvit multă vreme relaţiile dintre Washington şi Berlin.

Statele Unite se opun ferm acestei conducte care trece prin Marea Baltică, ameninţând că vor priva Ucraina de o parte din veniturile încasate din tranzit, dar şi de un mijloc de presiune asupra Moscovei.

În pofida unei clase politice ostile proiectului, niciun guvern american nu şi-a asumat, însă, riscul de a ajunge la o ceartă cu Germania, un aliat-cheie. Iar sancţiunile limitate luate până acum nu au împiedicat construcţia să ajungă la final.

"Acte agresive împotriva Ucrainei?"


Luând act că finalizarea lucrărilor este de acum inevitabilă, Joe Biden a decis să pună capăt disputei cu germanii prin semnarea în iulie a unui acord cu ei care revine în prezent în atenţia opiniei internaţionale.

Acest text avertiza că, dacă Rusia ar comite "acte agresive împotriva Ucrainei", Germania ar lua măsuri "pentru a limita capacităţile ruseşti de export către Europa în domeniul energetic".

Pe acest compromis, care a trecut în mare măsură neobservat la acea vreme, se bazează astăzi diplomaţia americană.

"Dacă preşedintele Putin mişcă în privinţa Ucrainei, ne aşteptăm la suspendarea conductei", a declarat marţi Victoria Nuland, numărul trei al Departamentului de Stat, în faţa senatorilor americani.

Pentru William Taylor, este o armă puternică deoarece "este un proiect pe termen lung" pentru Kremlin.

"Motivul pentru care Putin ţine cu adevărat la acesta" este că "i-ar permite să poată deschide şi închide" robinetele de gaz către Europa şi astfel "să influenţeze luarea deciziilor europene", crede el. Prin urmare, o astfel de ameninţare îi va "atrage toată atenţia".


4353 de afisari



Germania a avut intotdeauna o afinitate fata de
cartofil [utilizator], Miercuri, 8 decembrie 2021, 8:31
+2/12
animalele de la Moscova. Sa ne aducem aminte de marea prietenie Hitler-Stalin. Datorita acestei prietenii am pierdut noi Transilvania si Basarabia in al doilea razboi mondial. Acum Germaniei putin ii pasa de restul Europei, ea sa-si rezolve problema gazului prin o mare prietenie cu Rusia asiatica medievala, ce se intampla cu restul, nu-i intereseaza. Mai mult, poate, impreuna cu Rusia, sa santajeze in viitor restul Europei. Nu m-ar mira sa-si fi impartit deja si sferele de influenta in Europa impreuna cu rusnacii, ca pe vremea lui Hitler-Stalin. Nemtii nu sunt in stare sa invete nimic din istorie.
inghet
gpavel [utilizator], Miercuri, 8 decembrie 2021, 9:36
+2/6
"limitarea capacitatilor de transport rusesti a gazului catre europa",mai ales iarna,ar fi o catastrofa pentru europeni,ea ar creia anarhie ,rusia cred ca ar castiga din asta!nu cred intr-o solutie sinucigasa,chiar "taierea"SWIFT-ului,ar putea fi contracarata de rusi printr-o legatura directa cu banca centrala a chinei,iar prin intermediul ei ,si a bancilor chineze,ar putea folosii indirect SWIFT-ul!,taierea SWIFT-ului din china ar fi sinucigasa pentru occident!!
inca 2 comentarii comenteaza